Amplă acțiune de dezinfecție în blocurile din Sectorul 4

22-05-20 Administrator 0 comment

Primăria Sectorului 4 va igieniza în următoarele trei zile toate cele peste 4.500 de scări de bloc și spațiile verzi adiacente acestora.

Primăria Sectorului 4 continuă activitățile de igienizare și de dezinfecție a tuturor scărilor de bloc din sector și după ridicarea stării de urgență, instituită la nivel național în contextul pandemiei de COVID-19.

Astfel, de mâine și până duminică, peste 150 de angajați ai ADP Sector 4 și ai operatorului de salubritate, dotați cu 80 de atomizoare și alte echipamente specifice, vor interveni pentru a igieniza toate scările de bloc și spațiile verzi adiacente acestora.

“Pe fondul masurilor de relaxare luate de autorități, este normal ca alături de distanțarea socială și de intensificarea normelor de igienă și noi să venim în sprijinul acestei lupte, menite să aducă această curbă evolutivă a pandemiei pe o linie descendentă. Ca atare, dezinfectia incintelor capătă un rol foarte important, mai ales a celor care sunt extrem de folosite, precum scările de bloc, pe care le vom dezinfecta în următoarele trei zile.”a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Astfel de acțiuni au avut loc în mod frecvent în Sectorul 4, pe toată perioada stării de urgență, instituită de autorități la nivel national. 

În ultimele 2 luni, 350 de angajați ai ADP Sector 4 și ai operatorului de salubritate, formând o unitate specială, au intervenit cu peste 100 de mașini, atomizoare și alte echipamente specifice, pentru a spăla și dezinfecta aproximativ 250 de hectare de domeniu public de pe raza sectorului.

Bulevardele, trotuarele, aleile dintre blocuri, scările de bloc, spațiile de joacă și locurile de relaxare, toate au fost spălate și igienizate, ca măsură de prevenire și combatere a răspândirii infectării cu noul tip de coronavirus, COVID-19.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close