Alergăm pentru Vlăduț, alergăm pentru viață! 24 DE ORE, pentru o minune de Crăciun

24-12-18 Administrator 0 comment

Sunt oameni care donează bani, lucruri, sau alimente, dar există și oameni care donează zile din viața lor, cu tot cu energia de care sunt capabili. Așa este Sergiu Ilieș, un atlet de performanță care a alergat 6 maratoane și a ales să-i dăruiască prima zi de Crăciun din acest an lui Vlăduț, băiețelul de 6 ani al prietenului său Sorin Cîrciu, alergând 24 de ore, pentru a strânge suma necesară pentru operația și tratamentul micuțului. Alături de el, vor lua startul, marți, 25 decembrie 2018, la ora 12.00 Primarul Sectorului 4, DANIEL BĂLUȚĂ, fostul mare fotbalist FLORIN RADU RĂDUCIOIU și alți sportivi de performanță.

Vlăduț Cîrciu a fost diagnosticat, la începutul lunii noiembrie, cu neuroblastom (n.r.: cea mai frecventă tumoră canceroasă extracraniană) și cu alte două tumori la plămâni, iar pentru operația care îi redă șansa la viață este nevoie de 500.000 de euro.

Suma pare de neatins pentru cei mai mulţi dintre noi, dar nu și când te gândești în partea cealaltă a talerului se află viața unui copil de numai 6 ani, care își dorește viață, în locul oricărui dar de Crăciun.

S-a dovedit în ultima lună și jumătate, când românii au arătat încă o dată că împreună pot face minuni. Așa că au pus mână de la mână și au strâns deja peste jumătate din sumă, ajutându-l pe Vlăduț să ajungă mai repede la clinica din Israel unde este posibilă această intervenție.

Acolo își va petrece Crăciunul Vlăduț, împreună cu părinții lui, printre teste, analize și halate albe. În acest timp, noi, cei de acasă, vom continua să luptăm pentru șansa lui, umăr la umăr cu Sergiu Ilieș, atletul care este decis să alerge pentru Vlăduț, începând de pe 25 decembrie, de la ora 12.00, până pe 26 decembrie, ora 12.00, în Parcul Lumea Copiilor, din Sectorul 4 al Capitalei, la pista de atletism recent inaugurată de Primăria Sectorului 4.

”Când i-am spus lui Vlăduț, la telefon, că voi alerga pentru a-l ajuta să se facă bine, mi-a mulțumit, deși încă nu am făcut-o și mi-a promis că va alerga și el pentru mine. Cuvintele astea mi-am pătruns direct în suflet, iar când mi-a spus că o să fie bine, pentru că se simte mai puternic decât tatăl lui, nu mi-am mai putut opri lacrimile. Eram în statia de metrou de la Muncii și am început să plâng ca un copil! Nu am mai făcut-o de foarte multă vreme! Așa ajungi să realizezi că tot ce ai – sănătate, putere, confort , bani – sunt daruri pe care trebuie să le întorci cumva către cei care au nevoie de sprijin. Iar tatăl lui Vlăduț este prietenul meu și nu îl pot lăsa la necaz”, ni s-a destăinuit Sergiu Ilieș.

Până în prezent s-au strâns aproximativ 300.000 de euro, însă lupta lui Vlăduț abia acum începe. Și pentru că tratamentele postoperatorii vor fi extrem de costisitoare, este nevoie și de restul de 200.000 de euro, rămas neacoperit.

Pe Sergiu l-am întâlnit la Primăria Sectorului 4, unde a venit să solicite autorizație pentru evenimentul caritabil pe care l-a inițiat.

”Am fost uimit să găsesc aici, la Primăria Sectorului 4, atâția oameni care să rezoneze imediat cu ideea mea și să mă susțină pe toată durata alergării”, a declarat Sergiu Ilieș, care prin gestul său speră să sensibilizeze cât mai mulți oameni, să facă donații pentru Vlăduț.

Nici în timpul alergării sportivul nu va fi singur, ci îl va avea alături pe Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, pe fostul mare fotbalist Florin Radu Răducioiu, pe ultramaratonistul Cristi Borcan, precum și pe alți sportivi din atletism, karate, sau judo.

”Și eu sunt părinte și, înainte de a fi primar sunt medic, iar în aceste condiții nu puteam să nu rezonez cu ideea lui Sergiu Ilieș de a-l ajuta pe Vlăduț. Cu toții credem în minuni de Crăciun, iar când luptăm mai mulți pentru ele, trebuie să se întâmple! Vă invit să alergăm împreună pentru Vlăduț, să alergăm pentru viață!”, a spus Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Cei care vor să susțină această cauză o pot face astfel:

– Facebook Fundraiser: https://www.facebook.com/donate/591067174687542/ 

– Contract de donație/ sponsorizare/ mecenat (pentru firmele care vor să doneze)

– Donație directă în conturile de mai jos:
EUR: Cod IBAN RO29BACX0000003158410005 (UniCredit Bank)
RON: Cod IBAN RO56BACX0000003158410004 (UniCredit Bank)

Contul este deschis pe numele: Cîrciu Elisabeta Paula

– Paypal: sorin.circiu@gmail.com

– SMS la 8828 cu textul ‘VLĂDUȚ’

* Suma alocată cauzei este de 2 Euro. (Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campanie sprijinită de Fundația Ringier).



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close