ACTUALIZARE invitație de presă – ANULARE Comandament de urgență la Primăria Sectorului 4
ACTUALIZARE – Comandamentul de urgență, convocat pentru mâine, 19 iunie a.c., la ora 12:00, la sediul Primăriei Sectorului 4 al Municipiului București, s-a anulat.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, convoacă mâine, 19 iunie a.c., la ora 12:00, comandamentul pentru situații de urgență, cu privire la luarea unor măsuri imediate pentru combaterea țânțarilor, având în vedere bolile grave pe care aceste insecte le pot transmite în rândul oamenilor.
La ședință vor participa reprezentanți ai autorităților locale, ai instituțiilor cu atribuții specifice în domeniul operațiunilor de dezinsecție, ai Direcției de Sănătate Publică precum și reprezentanți ai administrației Parcului Natural Văcărești, zonă în care, din cauza temperaturilor ridicate, suprafețele de apă au devenit un mediu propice înmulțirii țânțarilor.
Necesitatea luării unor măsuri de urgență este cu atât mai mare cu cât în ultimele zile, din ce în ce mai mulți locuitori ai Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale, ca urmare a înțepăturilor de țânțari.
Jurnaliștii interesați de această acțiune sunt așteptați la sediul Primăriei Sectorului 4, din Bd. Metalurgiei, nr. 12-18, etaj 1 ( în incinta Complexului Comercial Grand Arena), începând cu ora 12:00.