„ZIUA RECOLTEI” în Sectorul 4
În perioada 1 – 3 octombrie a.c., în intervalul 8.00 – 20.00, Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4 va găzdui manifestarea intitulată „Ziua Recoltei”.
Primarul Cristian Popescu – Piedone propune locuitorilor Sectorului şi nu numai, crearea unui spaţiu tradiţional, un autentic „târg de toamnă”, în cadrul căruia doar producătorii îşi vor putea expune şi comercializa produsele tradiţionale şi de sezon.
Pe parcursul a trei zile, în acordurile muzicii populare, interpretate de cei mai îndrăgiţi solişti de folclor, toţi cei interesaţi vor avea ocazia să achiziţioneze produse de sezon de la 150 de producători, sosiţi din toate zonele ţării: Ardeal, Muntenia, Moldova, Bucovina, Vrancea şi Oltenia.
Iar, pentru a reîntregi atmosfera satului de odinioară, aceştia vor pregăti, special pentru iubitorii de tradiţie pâine ţărănească, mămăligă, sarmale, bulz şi păstrăv în cetină de brad, expunând şi obiecte de artizanat, precum costume tradiţionale, ţesături şi ceramică.
Pe lângă umplerea coşului de cumpărături, toţi cei prezenţi pot petrece „câmpeneşte”, gustând din produsele specifice unei sărbători a toamnei: pastramă, must şi mici.
Deschiderea oficială a manifestărilor prilejuite de “Ziua Recoltei” va avea loc vineri, 1 octombrie a.c., cu începere de la orele 11.00.