ZIUA PĂMÂNTULUI celebrată în Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4

12-04-16 Administrator 0 comment

Cu prilejul celebrării în plan internaţional a ZILEI PĂMÂNTULUI, marţi, 22 aprilie a.c., începând cu orele 10.00, în Parcul Lumea Copiilor, s-a desfăşurat o activitate ecologică, organizată de Primăria Sectorului 4, în parteneriat cu Pachamama România.

Astfel, în cadrul programului „Depinde de noi” au fost plantaţi copaci în zona de picnic a parcului, fiind susţinute, totodată, ore de educaţie ecologică, cu participarea copiilor cuprinşi în programul de protecţie socială pe raza Sectorului 4.

Sub genericul „Mama Terra este o fiinţă vie”, discuţiile au vizat importanţa colectării selective a deşeurilor şi procedeele de valorificare a acestora.

După ce au aflat informaţii deosebit de interesante despre cum se pot implica în protejarea mediului înconjurător, micuţii au participat la concursuri şi jocuri interactive pe această temă, cu toţii fiind răsplătiţi cu premii atractive.

“Existenţa sa îngăduie şi existenţa noastră! Să-i urăm cu toţii LA MULŢI ANI! Pământului, care ne creşte pe toţi, ne hrăneşte, tolerează răutăţile unora şi îndură demn suferinţele pe care unii dintre noi, conştient sau nu, i le pricinuim. În special în acest context, merită pe deplin să i se spună , după cum vechile civilizaţii l-au denumit, conştientizând că exact această grijă pe care o are faţă de noi trebuie să ne îndemne să îi întoarcem dragostea şi să ne preocupăm de sănătatea sa”. (Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4).



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close