Ziua Internaţională a Toleranţei, celebrată în Sectorul 4
Luni, 16 noiembrie a.c., Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, cu sprijinul unor ONG-uri ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei sociale, a organizat un marş prilejuit de celebrarea Zilei Internaţionale a Toleranţei. Manifestarea a debutat la orele 11.30, desfăşurându-se pe traseul Piaţa Unirii – bd. Dimitrie Cantemir – bd. Gheorghe Şincai – bd. Tineretului – Parcul Copilului şi s-a bucurat de participarea copiilor instituţionalizaţi în cadrul centrelor „Robin Hood” şi „Sfântul Spiridon”, precum şi de la „APADAR”, „Asociaţia Ateliere Protejate”, dar şi a unor persoane cu dizabilităţi, aflate în grija Direcţiei de Asistenţă Socială Sector 4. La finalul marşului, în Parcul Copilului au avut loc o serie de dezbateri ce au readus în discuţie problema toleranţei, în scopul prevenirii marginalizării diferitelor grupuri sociale: copii abandonaţi, adulţi, copii cu handicap, minorităţi naţionale şi refugiaţi.