„ZILELE RECOLTEI” în PARCUL LUMEA COPIILOR DIN SECTORUL 4

12-04-16 Administrator 0 comment

Joi, 25 septembrie a.c., la orele 12.00, în Parcul Lumea Copiilor, Primarul Cristian Popescu-Piedone va inaugura cea de-a VII-a ediție a Târgului de Toamnă din Sectorul 4, desfășurat sub genericul ZILELE RECOLTEI.

Devenită tradiție, manifestarea se va desfăşura, ca în fiecare an, pe aleea de acces în Parcul Lumea Copiilor, în imediata apropiere a Palatului Copiilor, în perioada 25 septembrie – 5 octombrie a.c.

La ediția din toamna acestui an și-au anunţat deja participarea peste 150 de producători, sosiţi din toate colţurile Ţării cu tot felul de bunătăţi: mezeluri şi brânzeturi tradiţionale, murături, zacuscă, pâine în ţest, păstrăv în creangă de brad, sarmale, saramură de crap, dulciuri de casă, plăcinte, conserve preparate după reţete inedite, dar şi fructe şi legume de sezon.

Totodată, la târg vor fi prezenţi alţi zeci de producători de fructe şi legume, reuniţi în cadrul Federaţiei AGROSTAR, care vor expune fructe şi legume de sezon, la preţuri pentru orice buzunar, astfel încât gospodinele vor avea de unde alege cele necesare preparării conservelor de iarnă.

De la eveniment nu vor lipsi concursurile organizate ad-hoc, plecând de la provocări gastronomice lansate de organizatori participanţilor, precum CEA MAI MARE ZACUSCĂ DE TOAMNĂ, gătită de gospodine și gustată apoi de toți pofticioșii.

Şi tot în premieră, va fi preparată CEA MAI MARE PLĂCINTĂ CU BRÂNZĂ, în timp ce se vor desfăşura ”cursuri de iniţiere” în frământatul aluatului pentru gogoși și scovergi, dar şi în înfășurarea sărmăluțelor.

Amatorii dulciurilor de casă vor fi întâmpinaţi cu multe surprize, urmând să se ”îndulcească” cu plăcinte de vișine, caise, dulcețuri din fructele specifice anotimpului, dar și ciocolată de casă, clătite sau cozonaci.

Bineînțeles că de la Târg nu va lipsi atracţia principală a Anotimpului Recoltei – tradiţionalul must, din care vor putea gusta toţi cei prezenţi.

De asemenea, pentru a celebra culesul viilor şi anotimpul recoltei, organizatorii vor amenaja standuri de prezentare pentru cei mai renumiţi producători viticoli din Ţară.

Pentru a reîntregi atmosfera satului de odinioară, la târg vor putea fi admirate, dar şi achiziţionate obiecte de artizanat precum ţesături, costume tradiţionale, papuci de papură, ceramică de Horezu, mărgele, icoane, curele de piele, inele și lanţuri.

Organizată ca o serbare câmpenească, manifestarea oferă posibilitatea petrecerii unor momente agreabile, cu servirea mesei în aer liber, la una dintre terasele amenajate pe Esplanadă.

Micii, pastrama, cârnaţii gustoşi, costițele, friptura de miel, bulzul cu mămăligă și brânză și alte bunătăți vor sfârâi pe grătar, în timp ce berea rece, vinul şi mustul preparat pe loc, vor completa ”meniul” pus la dispoziție de organizatori în aceste zile care vor fi petrecute în stil românesc.

Atmosfera de voie bună va fi întreținută de recitalurile unor tarafuri şi interpreţi de muzică populară, consacraţi sau dornici de afirmare care vor evolua pe scena special amenajată în cadrul evenimentului.

Vă aşteptăm să ne fiţi alături joi, 25 septembrie a.c., de la orele 12.00, pe aleea de acces către Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4 , la cea de-a VII-a ediție a Târgului de Toamnă.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close