Vânzările de mărfuri cu preţ redus trebuie notificate la Primărie!
Primarul Cristian Popescu – Piedone reaminteşte agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza Sectorului 4 că au obligaţia de a notifica la Primărie, cu 15 zile înainte, intenţia de a vinde – cu preţ redus – mărfurile din stoc.
Perioada legală în care se pot practica „soldările” începe odată cu 15 ianuarie a.c. şi durează până la 15 aprilie a.c. Până în prezent, în cadrul Serviciului Autorizări Activităţi Comerciale au fost înregistrate 4 astfel de notificări.
Reprezentanţii Serviciului Control Comercial din cadrul Primăriei Sectorului 4 se vor afla permanent în teren pentru a verifica respectarea normelor impuse de lege în ceea ce priveşte practicarea vânzărilor cu preţ redus.
În situaţia în care se va constata că acestea sunt ignorate, inspectorii vor trece la aplicarea de sancţiuni.
Primăria Sectorului 4 reaminteşte că amenzile pe care le riscă agenţii economici în culpă se încadrează între 400 – 2.000 lei, dacă nu au notificat practicarea de „soldări” şi între 4.000 – 20.000 lei, dacă nu pot prezenta actele privind provenienţa mărfurilor.