Sâmbătă este ziua colectării DEEE
În Sectorul 4 continuă campania de colectare a DEEE, acţiune desfăşurată în cadrul campaniei “Marea Debarasare”, organizată la nivel naţional, în prima sâmbătă a fiecărei luni, de Ministerul Mediului. Astfel, sâmbătă, 2 mai a.c. începând cu orele 8.00, locuitorii Sectorului 4 pot scoate în faţa imobilelor de locuit aparate de uz casnic şi electrocasnic uzate – televizoare, aparate de radio, frigidere, maşini de spălat. Aparatura electronică şi electrocasnică este preluată de la cetăţeni cu ajutorul a 9 platforme de încărcare a deşeurilor şi transportată gratuit pentru depozitare la punctul de colectare din Aleea Niculiţel nr.6, Sector 4.