Scutiri de la plata taxelor şi impozitelor locale:
Primarul Cristian Popescu – Piedone recompensează spiritul civic dovedit de contribuabilii din Sectorul 4
Joi, 10 Aprilie 2014
Joi, 10 aprilie a.c., la orele 11.30, la sediul central al Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4 (str. Nițu Vasile nr. 50-54), Primarul Cristian Popescu-Pioedone i-a premiat pe cei mai conştiincioşi contribuabili din Sectorul 4.
Astfel, timp de 3 ani consecutiv, în prima zi lucrătoare a fiecărui an, domnii Ion Burete, Dan Florin Florescu şi Dănuț George Vasilescu s-au prezentat primii la sediul Direcţiei, pentru a-şi achita integral taxele şi impozitele.
Primarul Sectorului 4 a dorit să-şi manifeste astfel aprecierea faţă de simţul civic dovedit de aceştia, oferindu-le diplome de merit, invitaţii la spectacolele susţinute pe scena Centrului Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, aparate de radio portabile, dar şi scutirea de la plata datoriilor către Bugetul Local pentru anul 2015.
„Unii contribuabili, deşi au posibilităţi financiare, preferă să achite taxele şi impozitele după termenul stabilit de Lege, asumându-şi plata penalităţilor. Pentru ei, suma datorată nu reprezintă mare lucru. De lăudat este, însă, efortul acestor oameni care au muncit o viaţă întreagă, iar acum, pensionari fiind, din puţinul lor, reuşesc să fie cetăţeni – model, prima grijă fiindu-le achitarea dărilor către Stat. Dumnealor şi-au reglat , dacă îmi permiteţi exprimarea, după achitarea a taxelor locale. Domnilor, aparatele de radio pe care vi le ofer au şi ceas încorporat, însă pe 1 ianuarie 2015 nu va mai trebui să fixaţi alarma, pentru a vă trezi în timp util, astfel încât să fiţi primii contribuabili care achită datoriile către Bugetul Local. Am decis ca pentru anul 2015 să fiţi scutiţi de la plata acestora, fiindcă sunteţi adevăraţi exponenţi ai comunităţii locale a Sectorului 4. Am simţit să vă recompensez promptitudinea şi conştiinciozitatea, oferind, totodată, posibilitatea celorlalţi contribuabili, de a vă urma exemplul. Astfel, fiind o primărie cu un buget deloc generos, vom reuşi ca din sumele colectate ca taxe şi impozite locale, să finalizăm în termenul propus proiectele deja demarate, dar şi să implementăm altele, pentru dezvoltarea Sectorului 4, în strictul interes al dumneavoastră, plătitorii de taxe şi impozite”. (Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4).