Realizarea Noului Orăşel al Copiilor, o altă provocare pentru Administraţia Locală Sector 4

12-04-16 Administrator 0 comment

Primarul Cristian Popescu – Piedone a prezentat miercuri, 17 august a.c., în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul Instituţiei, viziunea Autorităţii Locale Sector 4 referitoare la modul cum ar trebui să arate Orăşelul Copiilor, a cărui inaugurare ar putea avea loc în luna mai a anului 2012.

Costurile estimate pentru realizarea proiectului ar presupune 24 de milioane de lei, sumă ce ar putea fi alocată de la Bugetul Local al Sectorului 4.

Până la sfârşitul lunii august a.c., va fi elaborat caietul de sarcini, fiind demarate procedurile de licitaţie publică pentru execuţia acestui proiect.

Timp de 20 de ani, în această zonă nu s-a făcut nimic din cauza unor litigii care durează de mult timp. Acum, că Orăşelul Copiilor a trecut, prin Hotărârea Consiliului General al Capitalei, în administrarea Consiliului Local Sector 4, am decis să-l modernizăm, să-l încadrăm în ansamblul arhitectural demn de o capitală europeană.

Pe de altă parte, le-am comunicat tuturor celor care îşi desfăşoară în prezent activitatea în Orăşel, că de la 1 septembrie, dacă nu vor adapta spaţiile şi clădirile pe care le deţin acestor cerinţe, nu vor mai colabora cu Autoritatea Locală. Noul parc se va alinia tuturor normelor europene, pentru că ne dorim să asigurăm securitate şi confort copiilor noştri. De asemenea, în primă fază, vor fi realizate peste 1.000 de locuri de parcare, destinate accesului dinspre bd. Tineretului şi şos. Olteniţei. Pentru transpunerea în practică a acestui proiect – o adevărată provocare pentru mine şi pentru administraţia locală, aşteptăm să se prezinte la licitaţii firme serioase, cu potenţial real de capital”, a declarat Primarul Cristian Popescu-Piedone.

Edilul Sectorului 4 a mai precizat că în luna decembrie 2011, va fi inaugurată parţial o zonă a Orăşelului, unde va fi amenajată, pentru al treilea an consecutiv, „Ţara lui Moş Crăciun”.

Noul Orăşel al Copiilor, care se întinde pe o suprafaţă de 260.000 de m², precum şi Parcul Lumea Copiilor, cu cei 259.000 de m², vor reprezenta un simbol al Sectorului 4 şi al Capitalei, permiţând accesul a aproximativ 60.000 de vizitatori.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close