Program Pilot de colectare selectivă a deșeurilor, demarat în zona ”Mărțișor” din Sectorul 4
La propunerea Primarului Cristian Popescu-Piedone, Consiliul Local Sector 4 a adoptat o hotărâre, prin intermediul căreia s-a decis implementarea Programului Pilot de colectare selectivă a deșeurilor, menajere și reciclabile la persoane fizice și juridice.
Demersul se alătură acţiunilor întreprinse în cadrul campaniei de curăţenie de primăvară, într-o primă etapă, inspectorii Primăriei Sector 4, însoțiți de reprezentanți ai S.C. REBU S.A., demarând deja o acțiune de informare şi implicare a locuitorilor zonei Mărţişor, cea în care va debuta programul.
Concomitent, societatea de salubrizare va dota fiecare imobil sau gospodărie individuală cu câte o europubelă, inscripționată special pentru deșeuri reciclabile.
Acestea vor fi colectate și evacuate cel puțin o dată pe săptămână, conform programului stabilit de comun acord cu administratorii imobilelor sau cu proprietarii gospodăriilor individuale.
În baza prevederilor legale, pentru persoanele fizice și juridice care colectează separat deșeurile reciclabile de cele menajere, operatorul de salubritate va aplica o diminuare cu până la 10% din valoarea tarifului de evaluare a deșeurilor menajere.
Cantitatea minimă de deșeuri reciclabile evacuată lunar pentru care se va aplica acest tarif, este de 0,75 kg / persoană / lună.
”Intenţionăm să angrenăm toţi locuitorii Sectorului 4 în derularea unor astfel de proiecte, şi, printr-un efort comun Autoritate Locală-Cetăţean, să reuşim să îmbunătăţim calitatea mediului”. (Cristian Popescu-Piedone, Primarul Sectorului 4).