Primăria Sectorului 4, pregătită pentru limitarea efectelor caniculei
În contextul menţinerii unor temperaturi de peste 35° C şi a unui grad ridicat de disconfort termic, Primarul Cristian Popescu – Piedone a dispus tuturor factorilor de intervenţie, mobilizarea de urgenţă, pentru a putea interveni rapid, în sprijinul locuitorilor Sectorului 4.
Astfel, Primăria Sectorului 4 este pregătită pentru amplasarea în orice moment, în zonele cu circulaţie pietonală intensă, a 6 PUNCTE DE DISTRIBUIRE A APEI POTABILE: Piaţa Unirii – 1 cort, Piaţa Progresul – 1 cort, Piaţa Sudului – 2 corturi, staţia metrou Brâncoveanu – 1 cort şi Parcul Tineretului – 1 cort.
Corturile sunt dotate cu dozatoare cu apă plată, pahare de unică folosinţă, aparate de aer condiţionat, mese şi scaune, cât şi cu personal calificat în acordarea primului ajutor.
În plus, în incinta instituţiilor publice de interes local, vor fi amenajate alte 12 PUNCTE DE PRIM AJUTOR, unde locuitorii Sectorului 4 pot beneficia nu doar de apă potabilă, ci şi de răcoarea oferită de aerul condiţionat.