Primarul CRISTIAN POPESCU – PIEDONE somează din nou RATB:

12-04-16 Administrator 0 comment

„Cabinele de aşteptare din staţii TREBUIE să intre URGENT în reabilitare!”

Miercuri, 27 iunie a.c., Primarul Cristian Popescu – Piedone a decis din nou somarea RATB, din cauza modului dezastruos în care se prezintă cabinele de aşteptare din anumite staţii ale mijloacelor de transport public din Sectorul 4.

Cel mai grăitor exemplu în acest sens îl reprezintă staţiile amplasate pe artere precum Constantin Istrati, Giurgiului, Olteniţei, în cazul cărora geamurile de la copertine şi lateralele de protecţie au fost vandalizate, fiind în prezent sparte. Cioburile rămase, precum şi ramele ruginite în care au fost încastrate geamurile, la fel ca şi barele de protecţie rupte sau îndoite, pe lângă aspectul total inestetic indus, reprezintă acum adevărate „capcane”, punând în pericol siguranţa călătorilor.

Deşi Primarul Cristian Popescu – Piedone a atenţionat RATB în repetate rânduri, ultima dată chiar în luna mai a acestui an, solicitând demararea de urgenţă a unui program de reabilitare a cabinelor deteriorate din staţii, Regia nu a adoptat nicio măsură în acest sens.

În consecinţă, pentru a conferi un aspect estetic şi salubru domeniului public, Edilul Sectorului 4 a dispus emiterea unor somaţii, prin care atenţionează RATB să treacă urgent la remedierea situaţiei.

“Inspectorii Primăriei Sectorului 4 au realizat monitorizarea şi inventarierea tuturor staţiilor RATB de pe raza Sectorului 4. Din nefericire, neaflându-se în administrarea Primăriei de sector, nu am putut interveni şi a trebuit să sesizăm autoritatea competentă. În faţa dezinteresului afişat de RATB faţă de demersul nostru, nu vom sta cu mâinile în sân! Cetăţenii trebuie să ştie a cui este vina pentru starea deplorabilă în care se găsesc aceste staţii. Ele trebuie să fie funcţionale şi salubre, pentru a găzdui în siguranţă călătorii pe parcursul aşteptării mijloacelor de transport. Eu nu voi tolera ca eforturile noastre, de a conferi Sectorului 4 un aspect curat şi civilizat, să fie zădărnicite de nepăsarea unora care, se pare, uită că se află în slujba cetăţenilor, pe care trebuie să îi respecte! Vă somez să vă achitaţi responsabil de obligaţii, în caz contrar, îmi rezerv dreptul, ca Primar, de a adopta orice tip de demers care mă va ajuta să protejez interesele locuitorilor Sectorului 4”, a declarat Primarul Cristian Popescu – Piedone.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close