Primarul Cristian Popescu – Piedone, distins cu Diploma de Onoare „NEAGOE BASARAB”
În cadrul Sesiunii Internaţionale de Comunicări Ştiinţifice „Omul şi Universul – Invenţie, Inovaţie şi Creativitate în Societatea Cunoaşterii”, ale cărei manifestări au debutat sâmbătă, 15 februarie a.c., la sediul Primăriei Sectorului 4, Primarului Cristian Popescu – Piedone i-a fost acordată DIPLOMA DE ONOARE „NEAGOE BASARAB”.
Respectiva distincţie este acordată de către Asociaţia Culturală „ARGEDAVA” celor care, implicându-se în plan administrativ şi social, contribuie la dezvoltarea culturii, cercetării şi la creşterea prestigiului spiritual al României.
Derulat pe parcursul a 4 ani, cu Primăria Sectorului 4 drept partener, proiectul are ca grup ţintă cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, elevi, studenţi, iar ca tematică, dimensiunea complexă a profesiei de cadru didactic, cât şi pe cea a dezvoltării dimensiunii europene a educaţiei.
Totodată, organizarea sesiunilor de comunicări ştiinţifice se doreşte a fi un demers pentru implicarea oamenilor de ştiinţă, de cultură şi a cadrelor didactice în activitatea ştiinţifică de cercetare, pentru atragerea tinerilor către preocupări care să le asigure o înaltă pregătire intelectuală şi stimulare a creativităţii.
La evenimentul de sâmbătă, 15 februarie a.c., au participat, prezentând lucrări ştiinţifice, colaboratori ai proiectului, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ mediu şi superior din România, cât şi ai Universităţilor din Tokio, Osaka, Kyoto, Hirosima – Japonia şi cei ai Universităţii Oxford din Marea Britanie.
„Învăţământul din România este, din punct de vedere al pregătirii cadrelor didactice, pe un loc fruntaș în Europa şi chiar în întreaga Lume. La fel de importante pentru rezultatele şi poziţia noastră internaţională sunt şi talentul, inteligenţa şi dorinţa de reuşită a copiilor noştri. Toate acestea mă fac să cred într-un viitor mai bun, la construirea căruia doresc să contribuim, având datoria de a le crea premisele pentru dezvoltarea la capacitate maximă.
Dacă mi s-ar cere o definiţie a învățământului, aş spune că este locul în care se proiectează viitorul, dar se acumulează şi tradiţiile. Vă chem alături, să punem umărul la formarea şi devenirea ca maturi a copiilor noştri!” (Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4).