Primarul Cristian Popescu – Piedone a decis să permanentizeze organizarea Târgului Anticarilor în Sectorul 4
Sâmbătă, 30 iunie a.c., Primarul Cristian Popescu – Piedone a decis ca Târgul Anticarilor, manifestare organizată în fiecare sfârşit de săptămână pe Esplanada Parcului Carol, să devină una cu caracter permanent pe raza Sectorului 4.
Edilul hotărâse în luna mai 2012, ca Târgul să fie deschis numai pe perioada verii, însă, datorită succesului reputat de precedentele ediţii “de week-end”, la solicitarea anticarilor participanţi, acesta a venit în sprijinul tuturor admiratorilor de obiecte provenind dintr-un alt timp şi a permanentizat organizarea evenimentului.
Târgul Anticarilor este deja o tradiţie în Sectorul 4, în ultimii 4 ani, pe Esplanada Parcului Carol, zonă care “respiră” istorie, manifestarea reunind sute de expozanţi, care îşi prezintă “comorile” de jur împrejurul Fântânii Zodiac.
Aşadar, în fiecare sfârşit de săptămână, în intervalul 08.00 – 20.00, în incinta standurilor special amenajate de Primăria Sectorului 4, aproximativ 100 de anticari din Bucureşti, Piteşti, Piatra Neamţ, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Reşiţa şi Buzău vor expune spre vânzare, mobilier de epocă, monezi, ceasuri, cărţi, tablouri şi obiecte meşteşugăreşti.
Vă aşteptăm la Târgul Anticarilor Sector 4, pentru a retrăi, chiar şi pentru câteva momente, atmosfera şi parfumul unor vremuri despre care cei mai mulţi dintre noi au auzit doar povestindu-se!