Primarul Cristian Popescu – Piedone a colindat şi a fost colindat, în Ajun de Moș Nicolae
Miercuri, 5 decembrie a.c., în Ajun de Moş Nicolae, Primarul Cristian Popescu – Piedone a primit vizita primilor colindători din acest an.
Astfel, 20 de micuţi de la Grădinița Casa Fericirii au vestit Naşterea Domnului şi apropierea Anului Nou, amintindu-i Edilului Sectorului 4 de perioada copilăriei şi de bucuria venirii Moşilor Nicolae şi Crăciun.
Casa Fericirii este singura unitate de învăţământ preşcolar, parte a unui proiect educațional antreprenorial, în cadrul căruia copiii învaţă să-şi valorifice aptitudinile, investind în visele lor sumele obţinute prin valorificarea obiectelor pe care le crează.
Micuţii au prezentat un program de colinde autentic româneşti şi au recitat versuri având ca tematică Sectorul 4, primind de la Primarul Cristian Popescu – Piedone covrigi, nuci, fructe, dulciuri şi multe îmbrăţişări.
Totodată, 30 de elevi ai Liceului de Muzică Dinu Lipatti din Sectorul 4 au ţinut să îl colinde şi ei pe Edil, aceştia interpretând atât cântece tradiţionale, cât şi melodii specifice Sărbătorilor de Iarnă, din tradiţia altor popoare.
Nelăsându-se mai prejos, funcţionarii din Primăria Sectorului 4, împreună cu Primarul Cristian Popescu – Piedone, au prezentat un program-surpriză, la care lucrează de câteva săptămâni, interpretând la rândul lor colinde, reuniţi în cadrul corului „Solfegiul”.
De altfel, în perioada Sărbătorilor de Iarnă, tot alături de Edil, corul va colinda diverse personalităţi ale vieţii publice şi va susţine recitaluri, pe scene special amenajate în Instituţie, cât şi în alte locaţii din Sectorul 4.