Prima lecţie de administraţie, „predată” studenţilor – practicanţi chiar de Primarul Cristian Popescu – Piedone
Miercuri, 24 martie a.c., cu începere de la orele 11.00, Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 4 a devenit neîncăpătoare, pentru că, aproximativ 100 de studenţi ai Universităţilor „ Dimitrie Cantemir ”, „Nicolae Titulescu ” , „Academia de Studii Economice Bucureşti”, SNSPA şi Universitatea Bucureşti, au avut prima întâlnire „de lucru” cu Primarul Cristian Popescu – Piedone.
Astfel, în baza parteneriatelor de colaborare încheiate de Primăria Sectorului 4 cu aceste instituţii de învăţământ superior, studenţii vor efectua un stagiu de practică de 90 de zile, fiind repartizaţi în cadrul câtorva departamente, în funcţie de opţiune şi specializare.