Preocupare intensă pentru rromii din Sectorul 4

12-04-16 Administrator 0 comment

Primăria Sectorului 4, prin inspectorii Serviciului Culte, Grupuri Minoritare, continuă consilierea, îndrumarea, organizarea de cursuri, în vederea asigurării accesului pe piaţa muncii a cetăţenilor de etnie rromă din Sector.

Tot în sprijinul acestora, la iniţiativa Primarului Cristian Popescu – Piedone, Consiliul Local Sector 4 a aprobat înfiinţarea Comisiei pentru incluziunea socială a persoanelor de etnie rromă, conform prevederilor H.G.nr. 1217/2006. Această nouă structură va coordona şi implementa măsurile de prevenire şi combatere a excluziunii sociale, la nivelul Sectorului 4, urmând ca reprezentanţii tuturor instituţiilor angrenate în proiect să se întâlnească lunar la sediul Prefecturii Municipiului Bucureşti, pentru identificarea şi soluţionarea problemelor cu care se confruntă rromii din Sectorul 4.

Unele dintre persoanele de etnie rromă nu îşi cunosc drepturile, deci, nici condiţiile în care pot beneficia de ajutorul social sau îl pot obţine pe cel de încălzire. Am decis să îi sprijinim, oferindu-le şansa de a se integra în societate, de a avea un loc de muncă şi un trai cel puţin decent, a declarat Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4.

De asemenea, inspectorii Serviciului Culte, Grupuri Minoritare din cadrul Primăriei Sectorului 4 oferă zilnic consultanţă, numai în ultima săptămână, 5 cetăţeni rromi fiind îndrumaţi în vederea obţinerii ajutorului social şi a alocaţiei complementare/ monoparentale.


Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close