Precizări vis-à–vis de defrişarea copacilor de pe terenul privat, limitrof străzii Pridvorului
Referitor la iniţiativa locuitorilor din zona străzii Pridvorului, prin care şi-au manifestat nemulţumirea faţă de defrişarea copacilor din perimetrul terenului privat retrocedat, aflat în vecinătatea Parcului Lumea Copiilor din Sectorul 4, Primarul Cristian Popescu–Piedone doreşte să facă următoarele precizări:
“M–am opus cât am putut, cât mi–a permis Legea, cât mi–au permis prerogativele de Primar de Sector. Nu ştiu câţi dintre cetăţeni cunosc faptul că, în acest caz, Primăria Sectorului 4 a fost obligată, printr–o sentinţă judecătorească, definitivă şi irevocabilă, să emită autorizaţia de construire pe terenul proprietate privată în discuţie.
Încă din 2009, m–am opus şi, alături de cetăţeni, am protestat, inclusiv în faţa Ministerului Mediului, în încercarea de a salva această zonă.Ulterior, în acelaşi scop, am făcut demersuri către Puterea Legislativă. Ca urmare, a fost iniţiat un proiect de lege care pleda pentru exproprierea în acest caz, proiect care a primit şi aprobarea Camerei Deputaţilor.
În prezent, proprietarii de drept ai terenului au întreprins demersuri pentru eliberarea suprafeţei, în vederea edificării unei construcţii. Urmând calea legală, au solicitat avize de defrişare a copacilor din perimetru, înaintând adrese în acest sens către Primăria Municipiului Bucureşti. Neobţinând aceste avize, au acţionat Primăria Municipiului Bucureşti în instanţă. Însă, înainte ca Instanţa să le permită, printr–o hotărâre definitivă şi irevocabilă, aceştia au trecut la executarea lucrărilor de defrişare.
Acest fapt a nemulţumit majoritatea locuitorilor din zona respectivă şi a stârnit reacţia promptă a Poliţiei Locale Sector 4, care a aplicat maximum de amenzi în cuantumul Legii, sesizând în acelaşi timp, şi celelalte instituţii ale statului, cu atribuţii în domeniu.
Acest caz nu este singular în Bucureşti, existând în multe alte locaţii terenuri încadrate în zone verzi, care au statut de proprietate privată. Rezolvarea acestor probleme stă la nivel legislativ, întrucât, în astfel de cazuri, Administraţia Locală nu poate aplica decât prerogativele care îi revin. Deşi am redat cetăţenilor din Sectorul 4 aproximativ 23 de hectare de spaţiu verde, referindu–mă doar la Parcurile Lumea şi Orăşelul Copiilor, în baza Legii, atribuţiile mele se lovesc şi se opresc de acel gard, care delimitează proprietatea privată. Şi nu o spun doar eu, ci o spune şi Constituţia României, care printre altele, consfinţeşte şi dreptul la proprietate.” (Cristian Popescu– Piedone, Primarul Sectorului 4).