„Poarta către viitor ” deschisă în Parcul Lumea Copiilor din Sectorul 4
Sub genericul „Poarta către viitor”, Primăria Sectorului 4, în parteneriat cu Asociația Jurnaliștilor Civici – Evenimentul zilei, TECHEM ENERGY SERVICES ROMÂNIA și Asociația Campionii Vieții, a organizat joi, 24 aprilie a.c., de la orele 11.00, în Parcul Lumea Copiilor, o nouă campanie de plantare de material dendrologic.
Având ca scop promovarea reducerii consumului resurselor naturale și implicarea tuturor în regenerarea zonei verzi a planetei, evenimentul a reunit participarea unor copii şi adolescenţi cu deficienţe de vedere, ocrotiţi în centre speciale de pe raza capitalei şi a judeţului Ilfov.
Aflaţi în situaţii speciale, aceşti micuţi cu care viaţa a fost, din nefericire, mai puţin îngăduitoare, au fost sprijiniţi în cadrul unei campanii socio – umanitare, derulată de cotidianul Evenimentul Zilei, poveştile lor fiind aduse în atenţia publicului, prin condeiul unor jurnalişti cu suflet mare.
Voluntari ai activităţii desfăşurate astăzi şi susţinuţi îndeaproape de Primarul Cristian Popescu – Piedone, dar şi de personalităţi prezente în spaţiul public – actorul George Mihăiţă, prezentatoarea tv Diana Munteanu Niculescu, creatoarea de modă Iulia Albu, solistul Vlad Miriţă şi luptătorul K1 Ionuţ Atodiresei, micuţii au plantat 22 de cireşi în „Zona Cireşilor”.
„Vecini” ai de-acum deja celebrilor cireşi, una dintre principalele atracţii ale parcului Lumea Copiilor în sezonul de primăvară, aceştia au fost împrejmuiţi cu un gard protector, care să le asigure creşterea până la maturitate.
De asemenea, fiecare dintre micuţii participanţi la activitatea de plantare a „adoptat” câte un cireş, cu promisiunea fermă de a-l vizita frecvent, pentru a-l îngriji şi a-i veghea dezvoltarea armonioasă şi sănătoasă.
Pentru aportul în buna desfăşurare a acţiunii, cât şi pentru faptul că manifestă interes faţă de protejarea mediului înconjurător, aceştia au primit premii atractive, bucurându-se, totodată, şi de un spectacol, organizat special pentru ei şi susţinut într-unul dintre frumoasele chioşcuri ale parcului, de ansambluri muzical – coregrafice de copii.