Până pe 31 martie 2011, vă puteţi reînnoi contractele de închiriere a locurilor din parcările de reşedinţă

12-04-16 Administrator 0 comment

Serviciul Parcări din cadrul Primăriei Sectorului 4 anunţă beneficiarii locurilor de parcare de reşedinţă din Sectorul 4, că, pentru a evita penalităţile, până la data de 31 martie a.c., îşi pot reînnoi contractele de închiriere pentru locurile din parcările de reşedinţă.

Contractele de închiriere a locurilor de parcare se reînnoiesc anual, numai după achitarea taxei aferente ocupării locului, la unul dintre sediile Direcţiei Generale de Taxe şi Impozite Locale Sector 4 (Calea Şerban Vodă nr. 43, şos.  Olteniţei nr. 37-39 ), taxă ce diferă în funcţie de zonă.

Astfel, pentru ZONA A (Splaiul Unirii, Bulevardul Libertăţii, Dimitrie Cantemir, Mărăşeşti, Gheorghe Şincai, Tineretului, Văcăreşti, Şerban Vodă, Olteniţei, între Eroii Revoluţiei şi Piaţa Sudului), tariful este de 0, 21 lei m² / zi, adică 76, 65 lei/ an.

Pentru ZONA B (Şura Mare, Giurgiului, Drumul Găzarului, Luică, Constantin Brâncoveanu, Turnu Măgurele, Obregia, Emil Racoviţă, Niţu Vasile, Şoseaua Berceni, Olteniţei, între Piaţa Sudului şi Ion Iriceanu), tariful este de 0, 16 lei m²/zi, adică 58, 4 lei /an.

Pentru ZONA C (Împăratul Traian, Mincă Dumitru, Melineşti, Bocaccio, Crişul Alb, Târgul Frumos şi Ghimpaţi ), tariful este de 0, 13 lei m²/zi, adică 47, 45 lei /an.

Pentru reînnoirea contractului, locuitorii Sectorului 4 trebuie să prezinte următoarele documente: copie după contractul vechi de utilizare a locului de parcare, copie după buletin, talonul maşinii şi chitanţa care să facă dovada plăţii.

De asemenea, dacă în termen de 60 de zile de la întocmirea acordului, cetăţenii Sectorului 4 nu se prezintă să-l ridice, trebuie să ştie că, locul de parcare solicitat se atribuie unei alte persoane.

Pentru obţinerea unui loc de parcare pe raza Sectorului 4, alături de completarea unei cereri tip, solicitanţii trebuie să anexeze următoarele documente: cartea de identitate a solicitantului, cu domiciliul la adresa unde solicită loc de parcare, certificatul de înmatriculare al autoturismului, contractul de leasing (dacă este cazul), contractul de comodat (dacă este cazul), certificatul fiscal eliberat de Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, care să ateste că solicitantul nu figurează cu debite restante către bugetul local al Sectorului 4, pentru anii anteriori încheierii contractului.

Pentru reînnoirea contractului, proprietarii de autoturisme din Sectorului 4 sunt aşteptaţi la Serviciul Parcări (str. Străduinţei nr. 1, Sector 4), programul de lucru cu publicul fiind în zilele de marţi şi miercuri, între orele 8.30 – 14.30 şi joi, între orele 12.00 – 18.00.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close