Pentru siguranţa locuitorilor Sectorului 4, vânzarea materialelor pirotehnice este atent monitorizată

12-04-16 Administrator 0 comment

Ca şi în anii precedenţi, strict pentru perioada 29 – 31 decembrie a.c., în baza prevederilor legale, Serviciul Control Activităţi Comercialedin cadrul Primăriei Sectorului 4 a eliberat 2 acorduri temporare de funcţionare, necesare comercializării materialelor pirotehnice, specifice petrecerii de Revelion.

În baza acestora, persoanele fizice sau juridice pot comercializa astfel de produse doar de pe măsuţe pliante, numai şi numai în punctele autorizate, amplasate în zona Pieţei Sudului.

Primăria Sectorului 4 îi avertizează pe toţi cei care intenţionează să vândă materiale pirotehnice, fără a avea autorizaţia necesară, că riscă amenzi cuprinse între 6.000 şi 20.000 lei, conform Legii 12 / 1990.

Cei care au solicitat autorizarea în vederea comercializării de petarde, pocnitori şi artificii, specifice sărbătorii Anului Nou, au depus la Primăria Sectorului 4 un dosar conţinând următoarele documente: copie B.I., certificatul de înregistrare al firmei, actul constitutiv ale societăţii comerciale, autorizaţie de la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, în această perioadă, inspectorii Primăriei Sectorului 4, însoţiţi de efective ale Poliţiei Locale Sector 4, Secţiei 15 şi cele din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti întreprind verificări, pentru identificarea oricăror abateri de la normele ce reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice.

În baza HG nr. 612/2010, este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea materialelor pirotehnice de către publicul larg, excepţie făcând categoria care prezintă un risc foarte scăzut şi un nivel de zgomot neglijabil, şi pentru aceasta, însă, fiind necesară obţinerea autorizaţiei din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti şi a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close