Pentru limitarea efectelor caniculei în zonele aglomerate, intersecţiile şi pieţele agro-alimentare din Sectorul 4, Puncte de prim – ajutor şi corturi de distribuire a apei potabile
Dat fiind faptul că, până miercuri, 4 august a.c., se anunţă zile „de foc”, în care temperaturile vor depăşi 36° C, iar indicele de confort termic va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone a dispus mobilizarea de urgenţă a tuturor factorilor de intervenţie, pentru a veni în sprijinul locuitorilor Sectorului 4, în special a copiilor şi bătrânilor cu afecţiuni cronice, cardiace sau respiratorii.
Astfel, pentru diminuarea efectelor caniculei, pe raza Sectorului 4 au fost amplasate 6 corturi de prim ajutor, dotate cu aer condiţionat, în care se distribuie apă potabilă, în zonele Piaţa Unirii, Piaţa Progresul, Parcul Tineretului, staţia de metrou Constantin Brâncoveanu şi Big Berceni.
De asemenea, au fost amenajate şi 9 puncte de prim – ajutor, după cum urmează:
- în incinta Primăriei Sectorului 4 – bd. George Coşbuc nr. 6 – 16, la Registratură şi intrarea principală din Primărie
- prin Direcţia Generală de Impoxite şi Taxe Locale Sector 4, la sediile situate pe şos. Olteniţei nr. 37-39 şi pe Calea Şerban Vodă nr. 43
- prin Direcţia de Administrare a Pieţelor Sector 4, în incinta Pieţelor Progresul şi Sudului
- Serviciul de Stare Civilă, str. Gramont nr. 26
- Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, str. Străduinţei nr.1.
- Serviciul Parcări – str. Străduinţei nr.1.
Acestea sunt dotate cu dozatoare de apă plată, aparate de aer condiţionat, paturi pliante, masă şi scaune, pahare de unică întrebuinţare şi funcţionează în intervalul 9.00 – 18.00.
Primăria Sectorului 4 pune la dispoziţia cetăţenilor şi o line telefonică tip Tel Verde, prin intermediul căreia, apelând 0800.800.440, pot fi semnalate eventualele probleme cauzate de caniculă.
Reamintim cetăţenilor că recomandările medicilor privind măsurile de protecţie împotriva caniculei ce trebuie adoptate sunt:
- consumul a 1, 5 – 2 l de apă/zi,
- să se facă duşuri călduţe, fără a se şterge de apă
- să se consume fructe şi legume proaspete
- purtarea pălăriilor de soare, a hainelor lejere din fibre naturale, de culori deschise
- să se evite deplasările în intervalul 11.00 – 17.00 (în mod deosebit copiii şi vârstnicii), iar, dacă acestea sunt absolut necesare, să poarte haine subţiri din bumbac, deschise la culoare, ochelari de soare şi să aibă capul acoperit
- evitarea consumului de băuturi alcoolice sau celor cu un conţinut ridicat de cofeină, deoarece favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.