Întâlnire a Primarului Cristian Popescu –Piedone cu reprezentanții Provinciei SHANG DONG din China
Joi, 23 august 2012, orele 15.30, Primarul Cristian Popescu –Piedone a primit vizita oficială a unei delegații din China, reprezentând Provincia SHANG DONG.
Însoţiţi de domnul Li Ming, consilier al Ambasadei Chineze la Bucureşti,distinşii oaspeţi au fost întâmpinaţi de Edilul Sectorului 4, purtând ulterior discuţii cu reprezentanţi ai Consiliului Local Sector 4 şi ai celor mai importante departamente din cadrul Autorităţii Locale Sector 4.
Schimbul de idei a adus în prim plan preocuparea pentru creşterea performanţei în administraţia locală, fiind propuse direcţii de acţiune şi soluţii privind evoluţia socio – culturală, cât şi creşterea calităţii vieţii locuitorilor Sectorului 4.
Întâlnirea a marcat debutul unui parteneriat pe termen lung, ce va fi derulatîn interesul cetăţenilor, pentru dezvoltarea Sectorului 4.
După semnarea Înțelegerii de Cooperare între cele două autorități publice locale, discuţiile au vizat domeniul educațional, de infrastructură, cultural și economic, în vederea implementării unor programe de eficientizare a activităţilor.
Astfel, într-o primă etapă, 10 copii cu rezultate deosebite la învăţătură, cuprinşi în programul educaţional la nivelul Sectorului 4, vor pleca în China în luna septembrie a.c., însoţiţi de cadre didactice. Ulterior, vor primi vizita copiilor chinezi, care vor sosi la rândul lor în România.
Domnul Li Ming, consilier al Ambasadei Chineze l-a asigurat pe Primarul Cristian Popescu –Piedone, de faptul că va continua să acţioneze ca un garant şi liant al derulării parteneriatului dintre partea română și cea chineză. La rândul său, Primarul Sectorului 4 s-a arătat deschis schimbului de experiență și i-a mulțumitînaltului oaspete, pentru încrederea acordată.
Pe perioada șederii, cei 7 membri ai delegației chineze vor întreprinde un tur al celor mai importante obiective din Sectorul 4, printre care amintim: Parcul Lumea Copiilor, Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, dar șiMonumentul Eroului Necunoscut din Parcul Carol.