Încep lucrările de demolare, construcţie şi modernizare a Pieţei Apărătorii Patriei din Sectorul 4

12-04-16 Administrator 0 comment

Din dispoziţia Primarului Cristian Popescu – Piedone, luni, 28 noiembrie 2011, cu începere de la orele 12.00, vor demara lucrările de demolare a Pieţei APĂRĂTORII PATRIEI.

Edilul Sectorului 4 se va întâlni la faţa locului cu constructorul, pentru a discuta ultimele detalii înainte de începerea lucrărilor de modernizare, dar şi pentru a-i reaminti că are obligaţia de a respecta termenul de finalizare – martie 2012, astfel încât locuitorii acestei zone să-şi poată face cumpărăturile cât mai aproape de casă.

APĂRĂTORII PATRIEI este cea de-a cincea piaţă care intră într-un amplu proces de reconstrucţie şi modernizare, de la începutul mandatului şi până în prezent, Primarul Cristian Popescu – Piedone reuşind reabilitarea altor 4 mari centre agro – alimentare de pe raza Sectorului 4.

Noul spaţiu va fi unul ultramodern, destinat comercializării produselor agro-alimentare şi nealimentare. Clădirea va fi construită pe o suprafaţă de circa 2.600 mp² şi va avea un regim de înălţime de P + 1 retras.

La parterul acesteia, pe o suprafaţă de circa 1.830 mp², vor fi amenajate spaţii comerciale, grupuri sanitare şi vor fi amplasate tarabe pentru fructe şi legume.

Alţi 700 mp² vor fi utilizaţi pentru construirea unui miniabator pentru sacrificarea animalelor. De asemenea, Primarul Cristian Popescu Piedone îşi doreşte continuarea tradiţiei, prin organizarea şi în 2012, pentru al patrulea an consecutiv, în noua piaţă Apărătorii Patriei, a singurului târg de miei vii din Capitală, dotat cu o hală de asomare ultramodernă, la standardele impuse de Uniunea Europeană.

La etaj, pe o suprafaţă de circa 65 mp², vor fi amenajate birouri în care îşi vor desfăşura activitatea reprezentanţii Direcţiei de Administrare a Pieţelor Sector 4, grupuri sanitare, subsolul urmând a fi dotat cu spaţii tehnice, o centrală de ventilaţie şi o centrală termică, un post trafo, o staţie de pompare şi o gospodărie de apă.

Valoarea totală a investiţiei este de 5.826.643 lei plus TVA.

Banii provin dintr-un credit bancar, iar rambursarea nu va afecta Bugetul Local al Sectorului 4, urmând a se realiza din fondurile proprii ale Direcţiei de Administrare a Pieţelor, fonduri ce provin din încasarea taxelor impuse prin desfăşurarea activităţii.


Actuala Piaţă Apărătorii Patriei

Viitoarea Piaţă Apărătorii Patriei



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close