Încă 43 proprietari de scutere în Sectorul 4

12-04-16 Administrator 0 comment

Dat fiind faptul că ne aflăm în plin sezon estival, tot mai mulţi deţinători de scutere din Sectorul 4 s-au grăbit să obţină certificatele de înmatriculare pentru vehiculele pe două roţi, numai în ultimele două luni, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Primăriei Sectorului 4 eliberând 43 de astfel de documente.

În baza HCGMB nr. 199/2007, scuterele şi alte vehicule pe două sau trei roţi, a căror viteză maximă nu depăşeşte 45 km/oră, având o capacitate cilindrică de până în 50 centimetri cubi, trebuie înmatriculate pe raza de domiciliu a proprietarilor.

Astfel, în Sectorul 4, înregistrarea acestei categorii de vehicule se face de către proprietari la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor din strada Străduinţei nr. 1, actele necesare pentru înscriere, fiind următoarele: cererea solicitantului, actul de identitate în cazul persoanelor fizice, sau certificatul de înmatriculare, în original şi copie pentru persoanele juridice, cartea de identitate a mopedului, în original şi copie, dovada efectuării inspecţiei tehnice, potrivit legii, dovada plăţii taxei de înregistrare – 40 lei, dovada plăţii contravalorii certificatului de înregistrare – 24 lei şi dovada plăţii contravalorii plăcuţei cu numărul de înregistrare, în valoare de 30 de lei.

Taxele aferente înscrierii se achită la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 4 (sediile situate pe străzile Olteniţei nr. 37-39 şi Şerban Vodă nr. 43).



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close