În spiritul respectării normelor de salubrizare şi protecţie a mediului

12-04-16 Administrator 0 comment

Verificări realizate de inspectorii Primăriei pe toată raza Sectorului 4

Din dispoziţia Primarului Cristian Popescu – Piedone, Direcţia de Mediu din cadrul Primăriei Sectorului 4 a întreprins în ultima perioadă o monitorizare pe toată raza Sectorului, menită să identifice eventualele abateri de la normele privind protecţia mediului şi salubrizarea.

Iniţiativa survine preocupării instituţiei de a conferi Sectorului 4 un aspect curat şi civilizat, cât şi semnalelor primite de la cetăţenii – rezidenţi ai unor zone situate în imediata apropiere a unor astfel de terenuri. Aceştia au sesizat Primăriei Sectorului 4 faptul că unele dintre aceste terenuri au fost „transformate” în spaţii de depozitare pentru deşeuri menajere, materiale de construcţii şi pământ tehnologic.

Este şi cazul a 7 terenuri proprietate privată, situate în perimetrul descris de străzile PajişteiSecereiOrăştie şi Anghel Moldoveanu, pe care proprietarii nu le-au împrejmuit şi salubrizat, conform obligaţiilor legale ce le revin.

De asemenea, au fost identificate depozite de deşeuri necontrolate pe domeniul public, în zonele Regina Maria, Odei, Drumul Pogoanelor şi Orăştie. În acest caz, Primăria Sectorului 4, prin societatea de salubrizare cu care se află sub contract, a trecut la ridicarea cantităţilor de deşeuri şi la salubrizarea acestor zone.

În ceea ce priveşte terenurile proprietate privată, inspectorii Direcţiei de Mediu au solicitat Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 4, cât şi Serviciului Cadastru din cadrul Primăriei colaborarea în vederea identificării şi sancţionării proprietarilor, unul dintre cei 7 fiind deja amendat cu 2.500 de lei.

Ulterior, şi ceilalţi 6 proprietari vor fi somaţi să împrejmuiască, să salubrizeze şi să gazoneze terenurile până la începerea lucrărilor de construire, conform H.C.G.M.B. nr. 347/2008, privind aprobarea Programului Integrat de Gestionare a Calităţii Aerului în Municipiul Bucureşti, implementat prin Planul de Acţiuni la nivelul Sectorului 4.

În cazul nerespectării acestor măsuri, vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale conform O.U.G. nr. 195/2005 actualizată, privind protecţia mediului, cuprinse între 7.500 – 15.000 lei pentru persoanele fizice şi între 50.000 – 100.000 lei, pentru persoanele juridice.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close