În Sectorul 4, până pe 20 februarie a.c.,

12-04-16 Administrator 0 comment

Se eliberează autorizații temporare pentru comercializarea mărțișoarelor

Vineri, 7 Februarie 2014

Ca în fiecare an, Primarul Cristian Popescu – Piedone a dispus ca să fie puse la dispoziţia comercianţilor interesaţi, spaţii special destinate comercializării a mărţişoarelor şi cadourilor specifice zilelor de 1 şi 8 Martie.

Pentru că Luna Mărțișorului se aproprie cu pași repezi, chiar dacă Baba Dochia nu și-a lepădat încă cele 12 cojoace ca să ne vestească primăvara, începând de vineri, 07 februarie a.c., până cel mai târziu joi, 20 februarie a.c., persoanele fizice sau juridice se pot adresa Direcţiei de Administrare a Pieţelor Sector 4 şi Serviciului Autorizare Comercială din cadrul Primăriei Sector 4, în vederea obţinerii autorizaţiei temporare de funcţionare.

Actele necesare pentru ocuparea domeniului public sunt: avizul de principiu, schița amplasamentului, taxa achitării ocupării domeniului care se obțin de la Administrația Străzilor(str. Domnița Ancuța nr. 1, Sector 1); B.C./C.I.

Totodată, persoanele juridice trebuie să depună și actul constitutiv al societății comerciale, certificatul de înregistrare al societății comerciale, certificatul fiscal al societății comerciale eliberat de D.G.I.T.L. Sector 4 ( șos. Olteniței nr. 37-39), iar persoanele fizice autorizate, rezoluția de la Oficiul Registrului Comerțului, certificatul de înregistrare al P.F.A.,Î.I., Î.F., A.F., certificatul fiscal al P.F.A.,Î.I., Î.F., A.F. eliberat de D.G.I.T.L. Sector 4(șos. Olteniței nr. 37-39).

Actele necesare pentru ocuparea locațiilor din piețe sunt: aprobarea și schița de amplasament care se obțin de la Direcția de Administrare a Piețelor; B.I./C.I.

De asemenea, persoanele juridice trebuie să mai completeze dosarul cu actul constitutiv al societății comerciale, certificatul de înregistrare al societății comerciale, certificatul fiscal al societății comerciale eliberat de D.G.I.T.L. Sector 4 ( șos. Olteniței nr. 37-39), iar persoanele fizice autorizate, cu rezoluția de la Oficiul Registrului Comerțului, certificatul de înregistrare al P.F.A.,Î.I., Î.F., A.F., certificatul fiscal al P.F.A.,Î.I., Î.F., A.F., eliberat de D.G.I.T.L. Sector 4 (șos. Olteniței nr. 37-39).

În acest an, comerțul cu astfel de produse este permis în perioada 20 februarie – 8 martie a.c., fiind asigurate 121 de locații, principalele zone puse la dispoziție de Primăria Sectorului 4 pentru comercianții de mărțișoare fiind:

  • pe domeniul public: șos. Berceni (stație metrou Piața Sudului ): 20 de locuri; stația de metrou Timpuri Noi: 6 locuri; Calea Șerban Vodă (stația metrou Eroii Revoluției) – 30 de locuri; stația de metrou Apărătorii Patriei – 20 de locuri;
  • în piețele Sectorului: Piața Sudului – 25 de locuri; Piața Progresul – 15 locuri; Piața Apărătorii Patriei – 5 locuri.

Am întreprins demersuri, pentru ca activitățile de comercializare a mărțișoarelor și a cadourilor specifice zilei de 8 Martie să se desfășoare într-un mod cât mai civilizat. Sperăm ca locațiile stabilite de Autoritatea Locală Sector 4 să fie agreate de comercianți și să deservească toți cumpărătorii, tocmai pentru că ne dorim ca toată lumea să fie mulțumită” (Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4.)



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close