În Sectorul 4, până cel mai târziu la 31 martie a.c.,
Trebuie reînnoite contractele de închiriere a locurilor din parcările de reşedinţă
Miercuri, 26 Martie 2014
Serviciul Parcări din cadrul Primăriei Sectorului 4 reamintește beneficiarilor locurilor din parcările de reşedinţă că, până pe 31 martie 2014, trebuie să se prezinte la sediul din strada Străduinţei nr. 1, pentru reînnoirea contractelor de închiriere încheiate înainte de anul 2010, deoarece acestea nu mai sunt conforme cu legislaţia în vigoare.
În Sectorul 4, deținătorii de autoturisme au la dispoziție 39.408 locuri de parcare, organizate în 1.783 de parcaje de reședință.
În planul achitării taxelor aferente, 300 de persoane figurează cu restanțe. Altor 5.300 persoane, care ocupă fără forme legale locurile de parcare, li se solicită încheierea contractelor de parcare, în conformitate cu H.C.L. Sector 4 nr. 99/2009, modificată și completată cu H.C.L. Sector 4 nr. 35/2010.
Pentru reînnoirea contractelor de închiriere a locurilor de parcare pe raza Sectorului 4, solicitanţii trebuie să prezinte următoarele documente: copie după C.I./B.I., copie după certificatul de înmatriculare al autoturismului, acordul vechi, dovada achitării taxei aferente pe anul 2014.
Reamintim cetățenilor că taxele de utilizare a loculului de parcare se mențin la nivelul anului 2013. Aceștia pot obține Acordul de utilizare, numai după achitarea taxei aferente ocupării locului, la unul din sediile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4 (Calea Șerban Vodă nr. 43, str. Nițu Vasile nr. 50 -54, șos. Olteniței nr. 37 – 39), precum și în str. Străduinței nr. 1. De precizat că, neachitarea la termen a sumelor impuse, conform contractului de închiriere, conduce automat la rezilierea acestuia.
Totodată, în conformitate cu prevederile Acordului pentru utilizarea unui loc de parcare, orice schimbare privind adresa de domiciliu, numărul de înmatriculare sau vânzarea autovehiculului, trebuie comunicate în scris, în termen de 5 zile, prin Registratura Serviciului Parcări.
Pentru reînnoirea contractului de închiriere, beneficiarii locului de parcare sunt așteptați la sediul Serviciului Parcări din strada Străduinței nr. 1, Sector 4, programul cu publicul fiind în zilele de marți și miercuri, între orele 8.30 -14.30, și joi, între orele 12.30 -18.00.