În Sectorul 4, „Noi îţi dăm recomandarea”,

12-04-16 Administrator 0 comment

Campanie educațională în sprijinul copiilor rromi

Luni, 7 Aprilie 2014

În acest an, Ziua Internațională a Rromilor este marcată la nivelul Sectorului 4, prin încheierea unui acord de parteneriat între Primăria Sectorului 4 şi Partida Romilor ”Pro-Europa”.

Astfel, va fi lansată campania ”Noi îți dăm recomandarea”, care se va derula în perioada 2014 – 2015, în scopul creșterii accesului la educație a copiilor de etnie rromă, prin înscrierea acestora la grădiniță, clasa pregătitoare, clasa a I-a, precum și prin admiterea pe locurile special alocate în cadrul liceelor de pe raza Sectorului 4.

Implementarea programului presupune identificarea preșcolarilor, școlarilor și consilierea părinților, în vederea înscrierii lor în învățământul de Stat.

Totodată, vor fi identificați copiii și adulții care au depășit vârsta legală, pentru înscrierea lor în sistemul de învățământ, în vederea recuperării școlare, prin intermediul programului educațional ”Șansa a doua”.

De asemenea, elevii aflați în anii terminali și adulții beneficiari ai acestui program vor fi consiliaţi și orientaţi din punct de vedere profesional.

„Rromii fac parte din comunitatea locală a Sectorului 4, de aceea, avem datoria de a ne implica şi de a sprijini integrarea lor socială”. (Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4).



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close