În Sectorul 4, în luna martie 160 de anchete sociale, în sprijinul categoriilor sociale defavorizate
În ultima lună, Direcţia Juridică din cadrul Primăriei Sectorului 4, prin Serviciul Autoritate Tutelară, a efectuat 160 de anchete sociale la domiciliul părinţilor care sunt în proces de divorţ, pentru a verifica modul în care minorii sunt îngrijiţi, crescuţi şi educaţi. Alte 10 astfel de lucrări au fost întocmite în cazul părinţilor care s-au adresat instanţei de judecată, solicitând program de vizitare al copiilor, încredinţati prin hotărâre judecătorească celuilalt părinte. La cererea organelor de cercetare penală, inspectorii Primăriei Sectorului 4 au mai efectuat 20 de anchete sociale la domiciliile minorilor care au săvârşit fapte penale.