În Sectorul 4, în cadrul programului săptămânal de audienţe, Primarul Cristian Popescu – Piedone s-a întâlnit cu peste 800 de cetăţeni
Cu toate că, predominant, Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone se întâlneşte cu locuitorii Sectorului în teren, cei care doresc să se adreseze pe cale oficială conducerii Primăriei, se înscriu în audienţă. Astfel, de la începutul anului şi până în prezent, Edilul s-a întâlnit în Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 4 cu peste 800 de cetăţeni.
Principalele probleme semnalate au vizat domenii precum spaţiul locativ, parcări, investiţii, reabilitarea termică, asfaltarea străzilor, montarea gardurilor metalice, amenajare spaţii verzi, ajutorul social, protecţia copilului, inspecţie control construcţii, nereguli în cadrul asociaţiilor de proprietari, iluminatul public, ridicarea maşinilor abandonate etc.
Toţi cei care doresc să expună Primarului şi aparatului de lucru al Primăriei problemele cu care se confruntă sau diverse aspecte ce vizează activitatea Autorităţii Locale Sector 4, trebuie să se prezinte la Registratura Primăriei Sectorului 4, pentru a se înscrie în audienţă, programul de lucru desfăşurându-se săptămânal, de luni până joi în intervalul orar 8.30-16.30, iar vineri în intervalul orar 8.30 – 14.00.
De asemenea, înscrierea în audienţă se poate face şi prin e-mail : , formularul de înscriere putând fi luat de pe site-ul Primăriei Sectorului 4, , secţiunea Documente utile – Formulare de înscriere în audienţă.