În Sectorul 4, din dispoziţia Primarului Cristian Popescu – Piedone,
Ajutoarelor acordate prin Programul PEAD se distribuie NON STOP, în Piaţa Apărătorii Patriei
Miercuri, 16 Octombrie 2013
Începând de joi, 17 octombrie a.c., orele 00.00, în incinta Pieţei Apărătorii Patriei (șos.Berceni nr.183, Sector 4), Primăria Sectorului 4 va demara distribuirea pachetelor cu produse alimentare, acordate prin Programul PEAD al Uniunii Europene.
Pentru ca această activitate să se desfăşoare în cele mai bune condiţii şi pentru a preveni supraaglomerarea locaţiei, Primarul Cristian Popescu – Piedone a dispus ca în perioada 17 – 31 octombrie a.c., distribuirea ajutoarelor să se desfăşoare non-stop, în intervalul 00.00 – 00.00.
“Din experienţa anilor precedenţi, dar şi observând modul în care s-a desfăşurat recent această activitate pe raza altor unităţi administrative, am dorit să venim în întâmpinarea celor aproximativ 5.600 de beneficiari de pe raza Sectorului 4. Astfel, am decis ca în prima perioadă a distribuirii ajutoarelor, să se lucreze 24 de ore din 24. Funcţionarii implicaţi în activitate vor fi recompensaţi ulterior cu zile libere. Totodată, având în vedere faptul că beneficiarii reprezintă categorii sociale defavorizate, vârstnici şi persoane cu handicap grav sau accentuat, am solicitat prezenţa permanentă în locaţie a unei ambulanţe, cât şi distribuirea de ceai cald pe timpul nopţii, în special în contextul în care meteorologii au anunţat înrăutăţirea condiţiilor meteo. Pentru păstrarea ordinii şi a imprima un aspect civilizat şi ordonat desfăşurării acţiunii, echipaje ale Poliţiei Locale Sector 4 se vor afla, de asemenea, permanent în locaţie, în scopul de a preveni producerea eventualelor incidente”. (Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4).
Începând cu data de 01 noiembrie a.c., programul de distribuire a alimentelor se va desfășura tot în Piaţa Apărătorii Patriei, însă, de luni până miercuri, în intervalul 08.30 -16.00, joi, între orele 08.30 -18.00, şi vineri, între orele 08.30- 13.30. Relaţii suplimentare pot fi obţinute apelând 0372.733.782.
Alte categorii de beneficiari din Sectorul 4 – șomerii, precum şi pensionarii sistemului public de pensii/ pe legi speciale, cu excepţia revoluţionarilor, pot ridica ajutoarele alimentare, provenind din stocurile de intervenţie comunitare, destinate persoanelor defavorizate, de la Complexul Integrat de Servicii pentru Adulţi „Sfântul Ioan”, situat pe bd. Theodor Pallady, Sector 3. În acest caz, relaţii suplimentare privind derularea programului pot fi obţinute de la numărul de telefon 0.800.821.218.
Documentele necesare ridicării pachetelor cu produse alimentare (30kg făină, 20kg mălai, 4 kg zahăr (4 pachete), 1 kg paste făinoase (2pachete), 7 litri ulei, zacuscă (3 cutii), roșii în suc propriu (3 cutii), conserva de carne (4 cutii), 0,500 kg miere (2 borcane) sunt următoarele: certificatul de handicap – original, C.I. / B.I. al persoanei cu dizabilităţi – original şi C.I. / B.I. al persoanei delegat- original.
Urmaşii eroilor martiri şi luptătorilor care au contribuit la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, conform Legii nr. 341/2004 (Revoluţionarii care nu se regăsesc pe listele transmise de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti), vor beneficia de produsele alimentare în baza unei adeverinţe, emisă de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti) şi a următoarelor documente:
- Certificat revoluţionar
- CI / BI revoluţionar;
- B.I./C.I. delegat – original;