În Sectorul 4 de Ziua Europei,
Stagiune de week-end a Teatrului Masca
Joi, 8 Mai 2014
În acest sfârșit de săptămână, Parcul Orășelul Copiilor va fi gazda unor manifestări artistice în aer liber, prilejuite de celebrarea în plan internațional a Zilei Europei.
Astfel, vineri, 9 mai a.c., începând cu orele 19.00, spectacolul „Pierrot”, purtând amprenta inconfundabilă a actorului şi regizorului Mihai Mălaimare, care semnează atât regia, cât şi scenariul, propune publicului un spectacol de pantomimă, presărat cu momente de umor fin, de bună calitate.
Sâmbătă, 10 mai a.c., tot cu începere de la orele 19.00, actorii Teatrului Masca vor pune în scenă piesa “Statuile”, o poveste adânc încastrată în piatră, ce va prinde viață pe un fond muzical modern sau clasic.
De asemenea, Duminică, 11 mai a.c., de la aceeași oră, spectacolul de statui vivante, “O noapte furtunoasă” va aduce în atenție personajele caragialiene, ale sfârșitului de secol XIX, prin intermediul limbajului non verbal.
Așadar, locuitorii Sectorului 4, dar și toţi bucureştenii sunt invitați la câteva ore de relaxare în aer liber, în compania teatrului neconvențional.