În Sectorul 4, continuă seria controalelor efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă
În această perioadă, Direcţia Inspecţie şi Control din cadrul Primăriei Sectorului 4, prin Serviciul Control Comercial, continuă să realizeze verificări în rândul societăţilor comerciale, pentru a identifica şi sancţiona eventuale abateri în desfăşurarea activităţii.
Inspectorii Primăriei Sectorului 4 urmăresc, în principal, dacă personalul angajat este calificat, cât şi dacă se respectă programul de lucru.
Seria controalelor întreprinse în acest scop a debutat la începutul acestui an, în ultimele 8 luni fiind verificate 1.395 de magazine, restaurante şi baruri, situate pe străzile Duminicii, Străduinţei, Ilie Oprea, Lamoteşti, Luică, Niţu Vasile, Lânăriei, bulevardele Constantin Brâncoveanu, Metalurgiei, Alexandru Obregia, Şoseaua Giurgiului, Olteniţei şi şoseaua Vitan Bârzeşti.
Astfel, au fost aplicate 306 amenzi în cuantum de 333.200 lei, pentru lipsa acordului şi a autorizaţiei de funcţionare în cazul unităţilor de alimentaţie publică, pentru nerespectarea afişării orarului de funcţionare la intrarea în unitate, pentru exercitarea activităţilor comerciale cu produse din sectorul alimentar, fără personal calificat, cât şi pentru depozitarea sau expunerea de mărfuri în afara spaţiului comercial, conform OG 99 / 2000.
De asemenea, respectivele societăţi nu au fost în măsură să prezinte inspectorilor Primăriei Sectorului 4 certificatele de vânzător ale angajaţilor.
În baza OG nr. 99/2000, exercitarea de activităţi comerciale cu produse din sectorul alimentar şi de alimentaţie publică, necesită cunoştinţe de specialitate (calificare) şi se efectuează cu personal calificat.