În Sectorul 4, continuă înscrierea recenzorilor pentru desfăşurarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor

12-04-16 Administrator 0 comment

Până în prezent, la Primăria Sectorului 4 s-au înscris ca recenzori 1.099 de persoane, înscrierile continuând până la completarea necesarului de 1.700 de recenzori.

Luni, 5 septembrie a.c., la sediul primăriei s-au primit formularele de recensământ în limba română, dar şi seturi în limba maghiară şi rromă, cu care recenzorii vor merge în teren în perioada 22 – 31 octombrie a.c.

De asemenea, au fost primite şi materialele pentru efectuarea instructajului recenzorilor. Data instructajului va fi stabilită ulterior de Comisia Centrală, urmând apoi să fie dat şi testul pentru verificarea însuşirii cunoştinţelor recenzorilor.

Toţi cei care doresc să-şi desfăşoare activitatea ca recenzor în Sectorul 4, trebuie să aibă minim studii medii şi să depună la sediul Primăriei (bd. George Coşbuc nr.6 -16, etaj 3, camera 51), o cerere tip în care se va preciza: numele şi prenumele, domiciliul, CNP-ul, seria şi numărul BI/CI, vârsta, nivelul de instruire, profesia, telefon fix şi/sau mobil, loc de muncă, funcţia la locul de muncă, telefonul de la locul de muncă.

Cererii îi vor fi anexate copii ale diplomelor de studii şi BI/CI, pentru persoanele al căror nume actual diferă de cel din actul de studii urmând a fi anexate copii ale certificatului de căsătorie.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close