În Sectorul 4

12-04-16 Administrator 0 comment

Măsuri de urgenţă, adoptate în sprijinul persoanelor afectate de inundaţii
În urma precipitaţiilor căzute în cursul nopţii trecute, în anumite zone din cartierul Apărătorii Patriei s-au acumulat cantităţi de apă care au pătruns în 21 gospodării situate pe străzile Dălhăuţi şi Măceşului, 6 dintre acesta fiind grav afectate. Străzile în cauză nu se „bucură”, încă, de branşare la reţelele utilitare de apă şi canal, executarea lucrărilor respective fiind de competenţa Primăriei Municipiului Bucureşti. În aceste condiţii, pentru a veni în sprijinul persoanelor ale căror gosodării au fost afectate, Primăria Sectorului 4 a intervenit de urgenţă, încă din cursul nopţii precedente, cu 5 autovidanje, care au evacuat apa. De asemenea, s-a solicitat intervenţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, care a acţionat cu 7 autospeciale. Apa pătrunsă în cele 21 de gospodării a distrus: 130 mp de duşumele şi parchete, 18 paturi, 9 canapele, 5 şifoniere, 5 biblioteci, 14 frigidere, 3 aragaze, un aspirator, 11 mese, 11 servante, 23 de scaune, 11 perne, 9 dulapuri de bucătărie, 23 de covoare, 3 uşi de interior, 7 pături, 3 fotolii şi 3 televizoare. Inventarierea pagubelor materiale din gospodăriile afectate a fost realizată în scopul acordării de ajutoare de necesitate.
În acest sens, Edilul Cristian Popescu – Piedone va iniţia un proiect de hotărâre, ce se va afla pe ordinea de zi a proximei şedinte a Consiliului Local Sector 4, prin care să fie aprobate sumele necesare acordării sprijinului material. De asemenea, Primăria Sectorului 4 asigură locuinţe de necesitate pentru persoanele ale căror gospodării au fost cel mai grav afectate, hrană caldă şi apă potabilă. 2 persoane suferind de boli cronice, ce necesitau îngrijiri medicale, au fost transportate cu ambulanţele la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă nr. 1. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 4, ai Direcţiei de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local Sector 4, cât şi resursele materiale şi umane ale ADPP Sector 4 vor rămâne în zona afectată până la expirarea avertizării de cod galben privind căderea de precipitaţii pe raza Capitalei.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close