În Sectorul 4,
Vineri, 14 noiembrie a.c, începând cu ora 12:00, în sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 4, Edilul Sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone va premia elevii şi profesorii Grupului Industrial Dacia, participanţi la programul „Şcoli Sigure Sector 4”. Iniţiat de edilul Sectorului 4 şi coordonat de consilierii locali ai Sectorului 4, programul este dedicat descurajării consumului de droguri în rândul adolescenţilor şi vizează depistarea elevilor consumatori de droguri din unităţile de învăţământ din Sectorului 4. Astfel, elevii Grupului Industrial Dacia au participat la proiectul de depistare a consumatorilor de droguri, acceptând să li se recolteze probe biologice. Deşi pilot, proiectul a avut un impact pozitiv atât în rândul elevilor, cât şi al părinţilor. Ca urmare a derulării acestui proiect, majoritatea liceelor din Sectorul 4 şi-au exprimat intenţia de a participa la viitoarele testări. Prin derularea acestui proiect a fost pusă în aplicare Hotărârea Consiliului Local Sector 4 nr. 100/ 30.11.2006 privind descurajarea consumului de droguri în rândul elevilor adolescenţi din Sectorul 4.