În Sectorul 4,

12-04-16 Administrator 0 comment

Control – fulger al Primarului Cristian Popescu – Piedone în incinta aşezămintelor de protecţie socială
În cursul serii de duminică, 9 noiembrie 2008, Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone, a decis să efectueze un control inopinant în incinta centrelor de plasament şi căminelor de bătrâni de pe raza Sectorului. Iniţiativa edilului survine discuţiilor avute cu directorii instituţiilor ce au competenţe în derularea programelor de protecţie socială la nivelul Sectorului. Astfel, în cadrul şedinţelor operative săptămânale, aceştia raportau permanent situaţii normale, fără să semnaleze vreo problemă. Primarul Cristian Popescu – Piedone a dorit să se convingă personal de cum stau lucrurile, astfel că, la orele 22.00, se afla în mijlocul bătrânilor de la căminul “Sfântul Vasile”. De la aceştia a aflat că hrana este mereu puţină şi că nu îndrăznesc să îşi exprime nemulţumirile, temându-se să iniţieze astfel de discuţii cu conducerea instituţiei. În frigiderele din camere erau depozitate alimente depreciate, iar, pe scările clădirii, în condiţii total insalubre, erau resturi ale cinei, ce urmau a fi servite a doua zi bătrânilor drept “proaspete”. De asemenea, în frigiderele depozitului de alimente erau mezeluri alterate, provenind, după spusele conducerii, dintr-o donaţie. Ofiţerul de serviciu la care se găseau cheile bucătăriei şi ale blocului alimentar “lipsea”, fireşte, nemotivat! Primarul Sectorului 4 a chemat de urgenţă tot personalul, dispunând distrugerea alimentelor alterate şi adoptarea de măsuri imediate pentru remedierea situaţiei: creşterea raţiei de hrană, achiziţionarea de alimente proaspete. Conducerea căminului a primit avertisment, urmând ca, după controlul pe care intenţionează să îl realizeze în cursul zilei de astăzi, dacă situaţia nu a fost remediată, să se treacă la aplicarea de sancţiuni disciplinare.
De astfel de sancţiuni nu a “scăpat” însă conducerea Centrului de Plasament “Harap Alb”, la fel şi un director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Sector 4. În incinta centrului care găzduieşte copii cu dizabilităţi, micuţii purtau în loc de pijamale, “zdrenţe”, dormeau în paturi rupte, cu aşternuturi murdare sau ude! O fetiţă nou – născută dormea pe un aşternut umed, cu scutece ude, prezentând o iritaţie puternică a tegumentelor! Biberoanele, tetinele şi suzetele sugarilor erau depozitate într-o cratiţă, pe o masă, fiind găsite şi seringi de unică întrebuinţare, pipete şi dozatoare de medicamente, ce fuseseră refolosite în repetate rânduri. “Aşa ceva este inadmisibil! Nimeni nu doarme în noaptea asta, nimeni nu pleacă acasă! Vreau să întocmiţi chiar acum necesarul de materiale, să treceţi la treabă astfel încât, mâine, când voi reveni, să observ că aţi remediat situaţia! Este inuman, este vorba de copii, cum este posibil să le aplicaţi astfel de tratamente?, a spus intrigat Primarul Cristian Popescu – Piedone. “Tot personalul care a fost de serviciu astăzi este concediat, li se vor desface contractele de muncă, iar, pentru Directorul din cadrul Protecţiei Sociale, vom convoca Comisia Disciplinară chiar mâine. Aceşti copii au nevoie de atenţie şi grijă sporită, mai ales că provin din familii cu probleme şi au dizabilităţi. Au nevoie în jurul lor de oameni cu suflet, bine pregătiţi, afectuoşi, care să le ofere atmosfera unui cămin şi condiţii propice de creştere şi dezvoltare”, a mai spus Piedone. Verificările au continuat în incinta uneia dintre cele 15 case de tip familial din Sector. Situată pe strada Şoldanului nr. 12, casa “Muşchetarii” este un apartament de 4 camere, ce găzduieşte 5 copii între 14 – 18 ani. Aceştia învată să se gospodărească şi sunt supravegheaţi pe timpul nopţii de un îngrijitor desemnat de Direcţia de Protecţie a Copilului Sector 4. Instalaţia sanitară din apartament era defectă, “aşteptând” de multă vreme să fie reparată. Hrana era insuficientă şi calitativ necorespunzătoare dezvoltării unor adolescenţi, fiind compusă mai mult din legume conservate, fără alte alimente cu conţinut proteic. Îngrijitoarele au mărturisit că, în multe situaţii, au cumpărat din propriul buzunar alimente care să dea gust şi valoare calorică mâncărurilor preparate pentru copii.
Primarul a dispus ca în maxim o săptămână, toate aceste apartamente să fie renovate, să se inventarieze aparatura electrocasnică în vederea înlocuirii celei uzate, iar, începând de luni, 10 noiembrie 2008, copii găzduiţi de casele de tip familial vor primi de la Primărie hrană proaspătă. “Chiar dacă bugetul local este secat de resurse în acest moment, fără discuţie, vom găsi posibilitatea financiară pentru a le asigura acestor copii hrana zilnică. Voi permanentiza aceste verificări, pentru ca nimeni să nu îşi mai permită să adopte astfel de atitudini faţă de aceşti copii”, a declarat Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4.


Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close