În Sectorul 4
În urma numeroasele sesizări primite atât în scris sau în cadrul programului săptămânal de audienţe, cât mai ales, în urma întâlnirilor zilnice din teritoriu cu cetăţenii, Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone, a decis luni, 11 mai, a.c., schimbarea întregului colectiv al Serviciului Parcări din cadrul instituţiei. Astfel, cetăţenii au semnalat Edilului faptul că, în frunte cu şeful de serviciu, Gheorghe Scholtz, angajaţii acestui departament obişnuiau să se amestece în activitatea asociaţiilor de proprietari, în afara cadrului legal, obţinând foloase necuvenite în urma repartizării preferenţiale a locurilor de parcare recent amenajate pe raza Sectorului 4. În cursul acestei zile, Primarul, alături de Departamentul Resurse Umane, va căuta soluţii pentru încadrarea în Serviciul Parcări a unor angajaţi care să dea dovadă de seriozitate şi profesionalism în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. De asemenea, referitor la activitatea fostului şef de serviciu, Primarul Cristian Popescu – Piedone, a solicitat întrunirea Comisiei de Disciplină. De asemenea, toţi foştii angajaţi ai Serviciului Parcări au fost detaşaţi, urmând să îşi desfăşoare activitatea temporar, în cadrul Serviciului Programe şi Proiecte Comunitare. „80% dintre sesizările adresate în scris Primăriei vizau activitatea defectuoasă a Serviciului Parcări. Am mai spus-o şi o repet: nu voi tolera ca angajaţii instituţiei pe care o conduc, să manifeste dispreţ faţă de cetăţean şi de actul administrativ. Suntem în slujba cetăţeanului şi trebuie să ne desfăşurăm activitatea cu cinste şi profesionalism. Toţi cei care nu vor reuşi să respecte aceste principii nu pot face parte din echipa mea. De asemenea, vreau să îmi cer scuze faţă de toţi cetăţenii care au avut de suferit în urma modului de lucru al fostului colectiv al Serviciului Parcări şi să îi asigur că mă voi ocupa personal de închegarea unei echipe care să aibă ca principal obiectiv deservirea promptă şi onestă a cetăţeanului”, a declarat Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4.