În Sectorul 4,

12-04-16 Administrator 0 comment

Pentru a preîntâmpina răspândirea virusului A (H1N1),
Control inopinat al Primarului Cristian Popescu – Piedone în rândul agenţilor economici din Sectorul 4
În contextul apariţiei unor noi focare de gripă generate de virusul A (H1 N1), Edilul Sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone, însoţit de reprezentanţi ai Direcţiei de Inspecţie din cadrul Primăriei, Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a întreprins miercuri, 4 noiembrie a.c., un control inopinat în rândul agenţilor economici din Sectorul 4. Acţiunea, desfăşurată în zone precum Piaţa Reşiţa şi cea a străzii Niţu Vasile, a vizat verificarea modului în care sunt respectate normele igienico-sanitare şi măsurile de prevenire a răspândirii virusului gripal în unităţile de alimentaţie publică, cât şi existenţa documentelor ce atestă starea de sănătate a angajaţilor. Astfel, angajatorii sunt obligaţi să se asigure că acei angajaţi care au atribuţii în procesul de fabricaţie, intrând în contact direct cu materia primă sau produsele alimentare finite, poartă mască de protecţie, au la dispoziţie soluţie dezinfectantă, mănuşi de unică întrebuinţare, au carnetele de sănătate actualizate şi respectă toate normele igienico-sanitare impuse pentru producerea şi comercializarea produselor alimentare.

„Din nefericire, unii dintre agenţii economici verificaţi, ce desfăşoară activităţi în domeniul panificaţiei, în dispreţ faţă de sănătatea publică, utilizau recipienţi alimentari pe post de scrumieră, păstrând produse alterate lângă cele abia ieşite din procesul de fabricaţie. Şi curăţenia în zona de fabricare a pâinii lăsa mult de dorit, gândacii plimbându-se nestingheriţi pe produsele ce aşteptau să intre la cuptor. De asemenea, angajatorii nu au putut prezenta carnetele de sănătate ale angajaţilor şi nu adoptaseră nici măsuri de prevenire a răspândirii virusului A (H1N1), abateri care au atras sancţionarea drastică a acestora. Într-unul dintre cazuri, am dispus închiderea unităţii pentru 3 zile în vederea igienizării”, a declarat Primarul Cristian Popescu – Piedone. De asemenea, Edilul a decis să emită dispoziţia nr. 1600/ 4.11.2009, prin care toţi agenţii economici de pe raza Sectorului 4 sunt obligaţi să adopte o serie de măsuri pentru a limita propagarea virusului noii gripe.

Astfel, comercianţii au la dispoziţie 7 zile pentru a implementa aceste măsuri, în caz contrar, Primăria urmând să treacă la aplicarea măsurilor coercitive impuse de legislaţia în vigoare. „Am solicitat şi obţinut sprijinul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, aceste două instituţii urmând să delege câte un reprezentant care să însoţească în teren echipele de control ale Primăriei. Nu ne putem juca cu sănătatea cetăţenilor, iar eu, ca Primar, am obligaţia să iau toate măsurile necesare, pentru a împiedica răspândirea acestui virus gripal. Nu voi permite ca vreun agent economic să înregistreze profit pe seama sănătăţii publice”, a adăugat Edilul Sectorului 4.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close