În preajma Sărbătorii Floriilor şi a Paştelui,

12-04-16 Administrator 0 comment

Daruri pentru copiii și vârstnicii cuprinși în programul de asistență socială la nivelul Sectorului 4

Joi, 10 Aprilie 2014

În perioada 10 – 18 aprilie a.c., Primăria Sectorului 4, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, organizează o serie de acțiuni dedicate atât copiilor, cât și vârstnicilor, familiilor cu venituri reduse sau persoanelor adulte defavorizate, cuprinse în programul de protecție socială pe raza acestei unități administrative.

Astfel, joi, 10 aprilie a.c., de la ora 15.00, în cadrul unui spectacol antrenant, copiii de la Centrul de Zi și RecuperareHarap Alb” vor avea parte de jocuri interactive, dresuri de câini, programe artistice de muzică și dans, cadouri și multe dulciuri.

La aceste acţiuni au fost invitaţi să participe şi copiii care provin din familii nevoiașe, beneficiari ai serviciilor de protecție socială, care vor primi, de asemenea, pachete cu îmbrăcăminte, încălțăminte și dulciuri.

Totodată, 250 de persoane cu dizabilități, vârstnici și persoane nevoiașe care domiciliază pe raza Sectorului 4 vor primi pachete cu alimente de bază (făină, ulei, zahăr, orez, mălai, bulion, biscuiți, paste făinoase, conserve de carne și pate de ficat).

Tot în perioada 10 – 18 aprilie a.c., alți 300 de locuitori ai Sectorului, cu venituri reduse, persoane vârstnice și familii cu mai mulți membri, incluse în evidențele D.G.A.S.P.C. Sector 4, vor primi pachete cu alimente de bază și produse de patiserie.

Pachete cu alimente vor primi la domiciliu și persoanele cu dizabilități și persoane vârstnice nedeplasabile.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close