În plin sezon estival, special pentru locuitorii Sectorului 4, “Cascada Curcubeu”, în Parcul Lumea Copiilor
Marţi, 12 iulie 2011, la orele 22.00, Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone a inaugurat “CASCADA CURCUBEU”, singura de acest gen din Capitală, amenajată în Parcul Lumea Copiilor.
Construită pe amplasamentul fostei pârtii de ski, aceasta are o lungime de 150 m, în planul dotărilor beneficiind de instalaţii de iluminat unice, ce compun diverse jocuri de culori pe suprafaţa apei.
„Locuitorii Sectorului 4 şi nu numai se pot bucura de acum de un spaţiu de relaxare, în care să se poată răcori, admirând imaginea spectaculoasă a căderii de apă şi frumuseţea culorilor CASCADEI CURCUBEU”, a declarat Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4.
Valoarea totală a investiţiei, necesară construirii „CASCADEI CURCUBEU”, este de 20.000 euro, sumă ce nu a grevat bugetul local, provenind din sprijinul financiar oferit de Compania RCS – RDS.
Edilul Cristian Popescu – Piedone mulţumeşte RCS – RDS pentru sprijinul acordat, în speranţa că şi alţi reprezentanţi ai mediului de afaceri din Sector, vor
sprijini, pe viitor, demersurile întreprinse de Autoritatea Locală Sector 4, în folosul comunităţii.