Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale Sectorul 4 îi informează pe locuitorii Sectorului 4 că, în perioada 23 – 31 decembrie 2011, programul cu publicul va fi suspendat.
Măsura va fi adoptată în vederea efectuării operaţiunilor informatice la baza de date electronică, specifice închiderii anului fiscal 2011 şi deschiderii anului fiscal 2012.
De asemenea, contribuabilii trebuie să ştie că la sediile DGITL Sector 4, situate pe str. Niţu Vasile nr. 50 -54, şos. Olteniţei nr. 37 – 39 şi Calea Şerban Vodă nr. 34, joi, 23 decembrie a.c., programul cu publicul se va încheia la orele 12.00.
De menţionat că, pentru achitarea taxelor şi impozitelor locale, începând de
marţi, 3 ianuarie 2012, locuitorii Sectorului 4 vor avea din nou la dispoziţie cele trei centre ale Direcţiei:
- Şos. Olteniţei nr. 37- 39 – programul de lucru cu publicul fiind în zilele de luni, marţi, miercuri, vineri între orele 8.30 – 16.30, iar joi între orele 8.30 – 18.30
- Calea Şerban Vodă nr. 43 – programul de lucru cu publicul fiind în zilele de luni, marţi, joi, vineri între orele 8.30 – 16.30 şi miercuri, de la 8.30 la 18.30
- str. Niţu Vasile nr. 50 – 54, programul de lucru cu publicul fiind în zilele de luni între orele 8.30 – 18.30 şi marţi, joi, vineri între orele 8.30 – 16.30.