În cadrul unei simulări nocturne,
Pentru că azi-noapte în Capitală a căzut prima ninsoare a acestei ierni, Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone, a dorit să verifice personal modul în care cele două societăţi, ADPPS4 şi REBU respectă planul de deszăpezire stabilit la nivelul acestei unităţi administrative. Edilul s-a arătat mai puţin interest de modalităţile de acţiune expuse pe hârtie şi extrem de dornic să testeze “viteza de reacţie” cu care se poate trece la deszăpezirea Sectorului 4. Aşadar, s-a “înarmat” cu un cronometru şi cu răbdare pentru că, din nefericire pentru conducerile celor două societăţi, utilajele nu erau în totalitate pregătite, din cele 28 de sarariţe, tractoare şi pluguri din garajul ADPPS4, doar 4 au putut fi scoase pe arterele Sectorului 4. “Degeaba sunteţi campioni la amenajat spaţii verzi şi parcuri, dacă la deszăpezire sunteţi repetenţi!”, s-a adresat Primarul Cristian Popescu – Piedone conducerii ADPPS4. La REBU situaţia nu era diferită, conducerea nereuşind să mobilizeze prompt parcul auto pentru a interveni în timp util în cazul unei ninsori abundente. Primarul Cristian Popescu – Piedone a pornit cronometrul, pentru a contabiliza cu exactitate timpii pe care un utilaj îi parcurge în cadrul trecerilor efectuate pe artere şi străzi secundare şi, nemulţumit de rezultat, a declarat: “Chiar dacă este duminică, chiar dacă este 2.30 dimineaţa, trebuie să înţelegeţi că ninsoarea nu aşteaptă pe nimeni şi că eu mă aşteptam să fiţi pregătiţi. Şi nu sunteţi, domnilor! Ţin să vă anunţ că nu veţi avea scuza luării pe nepregătite! Voi continua acest exerciţiu, vom face împreună simulări, până când veţi reuşi să scoateţi utilajele pe teren în timp record!”