În cadrul Târgului de Crăciun Sector 4, „Am plecat să colindăm”, spectacol extraordinar în Parcul Lumea Copiilor
Sâmbătă, 15 decembrie a.c., Primarul Cristian Popescu – Piedone îi invită pe locuitorii Sectorului 4, dar şi pe toţi bucureştenii, la un spectacol extraordinar de colinde, organizat în cadrul Târgului de Crăciun.
De la orele 17.00, pe scena special amenajată pe esplanada Parcului Lumea Copiilor vor susţine un recital copii talentaţi, reuniţi în grupuri vocale în cadrul Centrului Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” din Sectorul 4.
Invitatul special al evenimentului va fi Victor Socaciu, care, prin interpretarea sa, va readuce în atenţie atmosfera satului românesc, cu tradiţii reunite în acea zestre spirituală, de care suntem legaţi cu toți, prin datina străbună.
Vă aşteptăm să ne fiţi alături!