În atenţia părinţilor din Sectorul 4: Se plătesc sumele restante privind alocaţia pentru nou-născuţi
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 informează că, în zilele 23, 24 şi 25 august a.c., se efectuează plata sumelor neridicate, reprezentând alocaţia pentru nou-născuţi, aferentă lunilor calendaristice din anii 2008, 2009 şi 2010.
În acest sens, prin Serviciul Alocaţii şi Indemnizaţii, toate cele 320 de mămici – titulare au fost înştiinţate prin scrisori cu recomandare.
Pentru ridicarea acestor drepturi băneşti, acestea trebuie să se prezinte în perioada menţionată, la casieria instituţiei, situată în şos. Olteniţei nr. 252 – 254, bloc 151, parter, Sector 4, cu actul de identitate al titularei şi certificatul de naştere în original al copilului, informaţii suplimentare putând fi obţinute apelând 0372.756.313 sau 0372.756.314.