În atenţia chiriaşilor din locuinţele sociale de pe raza Sectorului 4: Subînchirierea acestora este ilegală şi duce la rezilierea contractelor şi retragerea beneficiului locativ

12-04-16 Administrator 0 comment

Marţi, 25 ianuarie a.c., Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone, a dispus demararea unor verificări în cadrul ansamblului de locuinţe sociale, situat pe Aleea Nehoiu nr. 2 – 12.

În acest moment, în cele 2 blocuri – foste cămine ale IMGB –  renovate şi amenajate de Primăria Sectorului 4 în anul 2008, locuiesc 472 de cetăţeni, 260 fiind evacuaţi din case naţionalizate şi  212, persoane a căror situaţie a fost încadrată drept caz social, în baza Legii 114/1996.

Astfel, echipe de inspectori ai Serviciului Spaţiu Locativ, însoţiţi de reprezentanţi ai Direcţiei Administrative şi de efective ale Poliţiei Locale Sector 4, s-au deplasat în respectiva locaţie, pentru a verifica situaţia locativă a unor beneficiari de locuinţă socială.

Referitor la aceştia, la sediul Instituţiei au fost primite sesizări din partea cetăţenilor, prin care se semnala faptul că s-a trecut la subînchirierea unităţilor locative, lucru ce contravine legislaţiei în vigoare, fiind stipulat şi în contractul de închiriere, încheiat între beneficiar şi Primăria Sectorului 4 la momentul repartiţiei.



Skip to content

Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării pe acest site, vă daţi consimţământul în folosirea cookie-urilor. Mai multe informaţii

Un cookie este un fișier de mici dimensiuni, în general alcătuit din litere și cifre, care este descărcat în memoria unui calculator (sau altui echipament folosit pentru navigare online - telefon mobil, tabletă, etc), atunci când utilizatorul accesează un anumit site web.Fisierele cookie sunt folosite la recunoasterea terminalului utilizatorului si prezentarea continutului intrun mod relevant, adaptat preferintelor utilizatorului. Cookie-urile nu solicita informatii cu caaracter personal pentru a putea fi utilizate si, in cele mai multe cazuri, nu identifica personal utilizatorii de internet. Cookie-urile oferă deţinătorilor de site-uri un feedback valoros asupra modului cum sunt utilizate site-urile lor de către utilizatori, astfel încât să le poată face şi mai eficiente ori mai accesibile pentru utilizatori. Permit aplicaţiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri să fie incluse (inserate/embed) în anumite pagini pentru a crea o experienţă de navigare mai valoroasă, mai utilă şi mai plăcută.

Close