În atenţia beneficiarilor de ajutoare alimentare din stocurile comunitare: Data limită pentru distribuirea pachetelor este 31 martie a.c.!
Primăria Sectorului 4 îi informează pe beneficiarii ajutoarelor alimentare, acordate prin programul PEAD al Uniunii Europene, că mai au timp până la 31 martie a.c., să ridice pachetele respective, de la Centrul „Sfântul Spiridon”, situat în Aleea Ciceu nr. 12, Sector 4.
Din totalul de 5.692 de beneficiari – persoane defavorizate şi cu handicap grav, aflate în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, până în prezent, 3.542 de persoane au ridicat deja pachetele cu ajutoare.
Din 14 octombrie 2010, dată la care Primăria Sectorului 4 a început repartizarea acestora, a fost distribuită o cantitate de 100.907 kg, din necesarul total de 165.068 de kg.
Aceste ajutoare alimentare se acordă o singură dată fiecărui beneficiar, cantităţile însumând 29 kg de alimente, după cum urmează: 15 kg făină albă, 7 kg mălai, 3,6 kg paste făinoase, 1,4 kg biscuiţi şi câte 1 kg de zahăr şi de lapte praf.
Pachetele cu ajutoare pot fi ridicate în baza următoarelor documente: buletinul de identitate sau cartea de identitate, talonul de pensie în original şi copie xerox ori, după caz, cu talonul pentru indemnizaţia de şomaj în original şi copie xerox.
Reamintim celor 2.150 de beneficiari, care nu şi-au ridicat încă pachetele cu alimente din stocurile comunitare, că se pot adresa Centrul „Sfântul Spiridon”, situat în Aleea Ciceu nr. 12, Sector 4, informaţii suplimentare putând obţine apelând tel. 0372.900.789.